x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Crucea Roșie organizează cel mai mare curs de prim ajutor

Crucea Roșie organizează cel mai mare curs de prim ajutor

08 Sep 2017   •   14:04
Crucea Roșie organizează cel mai mare curs de prim ajutor

Crucea Roşie Română va organiza sâmbătă cel mai mare curs de prim ajutor gratuit la nivel naţional cu ocazia Zilei Mondiale de Prim Ajutor.

Potrivit unui comunicat de presă al Crucii Roşii, 1.000 de persoane din 41 de reşedinţe de judeţ şi din cele 6 sectoare ale municipiului Bucureşti vor învăţa timp de 6 ore tehnici de acordare a primului ajutor la sediile filialelor de Cruce Roşie.

Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a Crucii Roşii Române în limita locurilor disponibile pentru fiecare locaţie, cursurile din ţară fiind suplimentate cu un curs de prim ajutor pentru jurnalişti organizat la Sediu Central al Crucii Roşii Române din Bucureşti.

Tema din acest an este acordarea primului ajutor în caz de accidente domestice şi se referă la toate evenimentele neaşteptate care pot apărea acasă şi pot provoca răni sau deces.

'Cu cât sunt mai mulţi oameni care ştiu să ofere primul ajutor, cu atât o să ne simţim cu toţii în siguranţă. Crucea Roşie Română organizează în permanenţă cursuri de prim ajutor, însă realitatea ne arată că, indiferent cât de mulţi oameni am instruit, încă se întâmplă multe tragedii care puteau fi evitate prin tehnicile învăţate la aceste cursuri', a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roşii Române, potrivit comunicatului de presă.

Cursurile de prim ajutor au acoperire naţională şi certificare europeană.

"În cursul anului 2016, Crucea Roşie Română a răspuns unui număr crescut de solicitări venite de la diverse companii, instituţii şi persoane fizice, asigurând cursuri de prim ajutor unui număr de aproximativ 56 000 de persoane. Din acest total, 6.914 este reprezentat de elevi din clasele V- VIII şi IX-XII care au făcut cursuri de prim ajutor gratuite şi au participat la competiţia 'Sanitarii Pricepuţi', 7 684 de adulţi care au participat gratuit la cursurile de prim ajutor, 8042 au participat la alte cursuri care au avut în componenţa lor şi tehnici de prim ajutor şi 30 129 de persoane care au participat la cursurile de prim ajutor cu plată", se arată în comunicat. AGERPRES

×