x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Echipamente pentru radioterapie

Echipamente pentru radioterapie

de Monica Cosac    |    26 Ian 2018   •   16:34
 Echipamente pentru radioterapie

Trei centre de radioterapie din țară vor fi dotate, în curând, cu aparatură nouă. Ministerul Sănătăţii a anunţat, ieri, că săptămâna viitoare va semna contractele pentru achiziţia echipamentelor de radioterapie cu care vor fi dotate Spitalul Municipal Oradea, Spitalul Judeţean Craiova şi Institutul Oncologic “I. Chiricuţă” din Cluj-Napoca.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, primele contracte pentru dotarea cu aparate de radioterapie a unor unităţi medicale din sistemul public au fost semnate în noiembrie 2017. “În urma acestor achiziţii, cinci centre din ţară vor fi echipate cu aparatură nouă: Spitalul Judeţean Constanţa, Spitalul Judeţean Galaţi, Institutul Oncologic Bucureşti, Spitalul Judeţean Baia Mare şi Spitalul Universitar de Urgenţă Elias. De asemenea, în perioada imediat următoare, vor fi lansate licitaţiile pentru achiziţionarea de echipamente de radioterapie pentru centrele din Timişoara şi Târgu Mureş”, a informat Ministerului. Aceste echipamente de radioterapie sunt cumpărate în baza Acordului de împrumut încheiat cu Banca Mondială în anul 2014, în valoare totală de 250 de milioane euro.

De asemenea, Ministerul Sănătății anunţă că a încheiat un acord cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena (AIEA), “astfel încât toate achizițiile de echipamente de radioterapie realizate în cadrul Acordului cu Banca Mondială  beneficiază de consultanță din partea experților acestei Agenții”.

×
Subiecte în articol: echipamente radioterapie