x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Farmaciștii cer demisia directorului Direcției Politica Medicamentului din Ministerul Sănătății

Farmaciștii cer demisia directorului Direcției Politica Medicamentului din Ministerul Sănătății

06 Sep 2017   •   13:32
Farmaciștii cer demisia directorului Direcției Politica Medicamentului din Ministerul Sănătății

Reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din România au solicitat miercuri demisia directorului Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii Monica Lazăr pentru "declaraţii iresponsabile care afectează buna funcţionare a farmaciilor", precum şi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în supravegherea şi controlul activităţii unităţilor farmaceutice.

"În urma declaraţiilor făcute de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii în cadrul dezbaterii publice organizate pe 4 septembrie 2017, Colegiul Farmaciştilor din România solicită public demisia directorului Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru declaraţii iresponsabile care afectează buna funcţionare a farmaciilor, precum şi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în supravegherea şi controlul activităţii unităţilor farmaceutice. Doamna director farm. Monica Lazăr a declarat în cadrul dezbaterii publice că farmaciile actuale sunt 'o bombă', încercând să justifice modificări inoportune ale Legii Farmaciei şi a Normelor metodologice de aplicare, modificări care, de altfel, au fost făcute fără a consulta pe cei pe care îi vizează direct: farmacişti", se arată într-un comunicat al Colegiului Farmaciştilor.

Totodată, farmaciştii îi cer directorului să îşi retragă public declaraţiile făcute, care "nu fac altceva decât să decredibilizeze" activitatea unor instituţii medicale.

"Mai mult, toate farmaciile care în prezent sunt operaţionale pe teritoriul României au fost autorizate de direcţia condusă chiar de către dna. Monica Lazăr. În condiţiile în care dna director are cunoştinţă de existenţa unor farmacii pe care le consideră "o bombă", în loc să generalizeze situaţia asupra tuturor farmaciilor îi solicităm să facă publice aceste cazuri şi să ia măsuri de urgenţă pentru închiderea sau conformarea lor la reglementările în vigoare, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea pacienţilor. Îi reamintim, de asemenea, că este responsabilitatea directă a dumneaei să supravegheze, să monitorizeze şi să controleze buna organizare şi funcţionare a farmaciilor, iar dacă astfel de cazuri există, acest lucru este o dovadă clară a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu", mai susţin farmaciştii. AGERPRES

×