x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Iaşi: O chelneriţă a fost înjunghiată de fostul concubin

Iaşi: O chelneriţă a fost înjunghiată de fostul concubin

03 Aug 2018   •   21:13
Iaşi: O chelneriţă a fost înjunghiată de fostul concubin

O chelneriţă de la un restaurant din centrul istoric al Iaşiului a ajuns la Spitalul "Sf Spiridon" după ce a fost înjunghiată de fostul concubin. 

 

"Pacienta a ajuns în UPU cu ambulanţa cu asistent. Este conştientă şi stabilă. Are plăgi tăiate la nivelul antebraţului şi toracelui. Va fi evaluată în continuare", a declarat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, prof.univ.dr Diana Cimpoeşu. 

Agresorul a încercat să fugă de la faţa locului, dar a fost prins de persoanele din jur. El a fost dus de poliţişti la audieri la Secţia 3 de Poliţie. 

"Am primit o sesizare prin intermediul serviciului 112 conform căreia angajata unui restaurant ar fi fost agresată cu un cuţit de fostul concubin, un bărbat de 63 de ani. El a fost reţinut şi dus la audieri. Femeia, care a fost înjunghiată în piept, este internată în acest moment la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac. 

AGERPRES

×