x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Începe greva medicilor. Asistenții au fost „cumințiți”

Începe greva medicilor. Asistenții au fost „cumințiți”

de Monica Cosac    |    14 Mar 2016   •   17:50
Începe greva medicilor. Asistenții au fost „cumințiți”
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Medicii din mai multe spitale din România vor intra în grevă japoneză, de săptămâna viitoare, nemulţumiţi de salarii, condiţiile de muncă şi lipsa personalului din sistem. Acesta este doar începutul unor ample acţiuni de protest, spun sindicaliştii din Sănătate. După modelul unui predecesor de-al său, ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu s-a asigurat însă că Federaţia Sanitas, cea mai mare organizaţie sindicală din sistemul sanitar, nu va face grevă.

După mai bine de patru luni de la insta-larea Guvernului Cioloş, medicii ameninţă din nou cu proteste, dezamăgiţi de indiferenţa şi lipsa de acţiune a ministrului tehnocrat al Sănătăţii. Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) şi Federaţia Sindicală „Hipocrat” din România - ambele organizaţii membre CNS „Cartel ALFA” - au decis ca, începând cu 21 martie, să declanşeze grevă de tip japonez în toate unităţile sanitare în care au membri. Preşedintele CFSMR, dr. Victor Eşanu, a explicat că toţi vor purta o banderolă albastră pe braţ, pe toată durata programului, însă protestul nu va afecta activitatea unităţilor sanitare şi nici pacienţii. Potrivit acestuia, acţiunile au fost demarate pentru a atenţiona Guvernul că este momentul să înceapă să-şi platească medicii, o problemă care, de la Revoluţie şi până acum, a fost lăsată „pe spatele pacienţilor”. „Toate guvernele au afirmat că Sănătatea este o prioritate şi au investit în altă parte. În Sănătate nu prea a investit nimeni. S-a investit doar în clădiri şi aparatură, dar în oameni nu!”, spune Eşanu, subliniind că salariile şi condiţiile de muncă trebuie să fie decente, iar „timpul de lucru trebuie să fie respectat, deoarece, după 24 de ore de muncă, nu mai eşti capabil să intri în sala de operaţie, de exemplu, şi atunci actul medical suferă” . Printre revendicările sindicaliştilor se mai numără şi plata gărzilor în afara orelor de muncă, şi plata sporurilor în raport cu salariul din 2015 (nu raportat la cel din 2009, cum se întâmplă acum).

 

Ministrul Achimaş şi Sanitas au căzut la pace

Până acum, însă, doar o parte dintre sindicalişti au anunţat proteste. Federaţia Sanitas, spre exemplu, o orga-nizaţie cu peste 100.000 de membri (personal medico-sa-nitar, auxiliar, tehnic şi admi-nistrativ) a încheiat recent un Acord cu ministrul Sănătăţii, prin care s-a angajat, printre altele, să nu organizeze „acţiuni de natura conflictelor colective de muncă”. „Ministrul s-a asigurat, astfel, că nu vor fi proteste. Pe ei îi interesează cartelele sindicale înregimentate politic. Numai acelea fac demonstrații la comandă. Nu înțeleg, însă, de ce ministrul are senzația că Sanitas îi reprezintă pe medici”, comentează un medic, pe Facebook. Iniţiativa lui Achimaş nu este nu este deloc una nouă, şi nici vreo găselniţă tehnocrată. Acest gen de înţelegeri au fost aplicate cu succes şi de un alt ministru al Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu. În toamna lui 2013, ameninţările foarte vocale cu greva generală, lansate de Sanitas, au încetat brusc după ce a fost semnat un contract colectiv de muncă, potrivit căruia toţi medicii s-au trezit cotizanţi la diverse sindicate din sistem, fără a fi membri.

×