x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Indemnizațiile pentru adulții și copiii cu handicap grav cresc din iunie

Indemnizațiile pentru adulții și copiii cu handicap grav cresc din iunie

de Redacția Jurnalul    |    23 Mai 2024   •   16:30
Indemnizațiile pentru adulții și copiii cu handicap grav cresc din iunie

Guvernul a aprobat majorarea cu 10% din indicatorul social de referință (ISR) a indemnizațiilor lunare pentru adulții și copiii cu handicap grav, a anunțat Ministerul Muncii.

Astfel, coeficientul indemnizației pentru adultul cu handicap grav va crește de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestației sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, respectiv de la 397 de lei cât este acum, la 463 de lei.

Ministerul Muncii arată că este a doua majorare a acestor venituri de la începutul anului, prima fiind în luna martie. Cuantumul indemnizației pentru adulți era, la începutul anului de 419 lei, iar cel al prestației sociale pentru copilul cu handicap grav de 359 de lei.

Majorarea aprobată de Guvern va fi aplicată începând cu luna iunie 2024 și a fost luată având în vedere costurile pe care le presupun serviciile și tratamentele de care aceste persoane sunt dependente, precum și faptul că acești oameni sunt în imposibilitatea de a realiza de venituri din muncă.

Din totalul de 893.686 de persoane cu dizabilități înregistrate la nivel național, 389.000 sunt încadrate în grad de handicap grav, 48.800 fiind copii.

(sursa: Mediafax)

×