Un cutremur cu magnitudinea 2,8 pe scara Richter s-a produs sâmbătă după-amiază, la ora locală 14:23, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, conform datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 103 kilometri, iar cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost: Nehoiu (37 km), Covasna (50 km), Buzău (54 km), Odobeşti (56 km) şi Râmnicu Sărat (57 km)
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:48, a avut loc în aceeaşi zonă seismică, dar în judeţul Buzău, un cutremur cu magnitudinea 3,1 pe scara Richter.
Cele mai puternice seisme din 2018 au avut o magnitudine de 4,6 pe Richter, primul în data de 14 martie şi cel de-al doilea în 25 aprilie, ambele fiind înregistrate în zona seismică Vrancea.
În 2017, cel mai mare seism de pe teritoriul ţării a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită şi la Bucureşti.
În România, cele mai puternice cutremure produse în ultimii 28 de ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 pe scara Richter. AGERPRES