x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Elevii vor primi mâncare de 15 lei pe zi. După legume, fructe, pâine și lapte, elevii vor primi și o masă caldă la școală

Elevii vor primi mâncare de 15 lei pe zi. După legume, fructe, pâine și lapte, elevii vor primi și o masă caldă la școală

de Adrian Stoica    |    17 Ian 2024   •   08:20
Elevii vor primi mâncare de 15 lei pe zi. După legume, fructe, pâine și lapte, elevii vor primi și o masă caldă la școală

După ce a decis să nu finanțeze nici în acest an programul „Miere în Școli”,  Guvernul va lansa Programului național „Masă sănătoasă” (PNMS) în învățământul preuniversitar. Actul normativ adoptat de Executiv a fost publicat în Monitorul Oficial și el se va aplica încă de anul acesta.

Programul constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, dacă masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Acest program se va derula în paralel cu Programului pentru școli al României 2023-2029.

Pentru anul 2024, lista unităților de învățământ preuniversitar selectate conform hotărârii Guvernului pentru a fi incluse în PNMS se aprobă în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia. Sarcina de a face selecția  va reveni Inspectoratelor Școlare Județene. Masa caldă urmează să fie servită în cantinele școlare, acolo unde acestea există, sau în regim de catering, iar acolo unde nu există niciuna dintre posibilități se vor distribui pachete alimentare.

La cererea motivată a elevului major/părintelui/reprezentantului legal/ocrotitorului legal, formulată în scris și însoțită, după caz, de un document-justificativ, înregistrată la secretariatul unității de învățământ, preșcolarii și elevii care, din considerente de natură medicală sau religioasă, au restricții alimentare beneficiază de masa sănătoasă adecvată situației lor, tot în limita valorii zilnice de 15 lei, se precizează în Hotărârea de Guvern. 

 

Alegerea distribuitorilor, sarcina primăriilor

Finanțarea PNMS se asigură de la bugetul de stat și valoarea meniului zilnic va putea fi majorată de autoritățile locale, în cazul în care identifică și atrag și alte surse de finanțare. În ceea ce privește selectarea firmelor care vor distribui masa caldă sau pachetele de alimente, procedura va fi derulată de primării. Pentru obținerea unor prețuri cât mai competitive, autoritățile contractante pot opta pentru atribuirea contractului de achiziție publică fie pe întreaga masă caldă sau, după caz, pe întregul pachet alimentar, fie pe loturi distincte pe categorii de produse ce intră în componența mesei calde sau, după caz, a pachetului alimentar, se mai precizează în actul normativ.

 

Cum trebuie gătită masa caldă

Potrivit specificațiilor tehnice ale actului normativ, masa caldă pentru elevi va trebui să respecte o serie de norme minime. Astfel, nu se vor adăuga aditivi alimentari, conservanți sau orice alt tip de potențiatori de arome și gust. De asemenea, nu se vor permite mâncărurile precum tocături prăjite, ouăle se recomandă a fi servite ca omletă la cuptor, nu se vor distribui cremele cu ouă și frișcă, maioneze, indiferent de anotimp etc. Mâncarea livrată trebuie gătită în dimineața zilei în care se servește, mai precizează actul normativ. Pe lista meniurilor acceptate figurează supele și ciorbele de pui, vacă și legume, piureul, mazărea și legumele cu pui, sufleul de cartofi și legume, ciupercile, omleta, macaroanele, sandviciurile cu piept de pui, șuncă, legume, cașcaval etc.

 

Ce conține pachetul alimentar

În ceea ce privește pachet alimentar, acesta va conține: produse de panificație din făină integrală - pâine feliată sau batoane/chifle - 80 g - maximum 50% din greutatea totală a pachetului, produse din carne și/sau brânzeturi/derivate din lapte 40 g - minimum 25% din greutatea totală a pachetului și legume - roșii, castraveți, salată sau alte produse similare - 40 g - maximum 25% din greutatea totală a pachetului. La acestea se va adăuga un fruct. 

 

„Programul pentru școli” merge mai departe

PNMS este complementar „Programului pentru școli 2023-2029”, adoptat de Guvern în luna august a anului trecut. Prin intermediul acestuia se asigură distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf, precum și produse de panificaţie pentru preșcolari și elevi, pentru perioada 1 august 2023-31 iulie 2029, inclusiv pentru anul școlar 2023-2024. Valoarea totală a programului pentru anul școlar 2023-2024 este de aproape 743 de milioane de lei (circa 150 de milioane de euro), din care ajutorul financiar din partea Uniunii Europene este de 86 de milioane de lei (17 milioane de euro).

×
Subiecte în articol: elevi masă caldă școală