x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ministrul Sănătăţii: pacienţii sunt în siguranţă!

Ministrul Sănătăţii: pacienţii sunt în siguranţă!

de Monica Cosac    |    05 Mai 2016   •   10:40
Ministrul Sănătăţii: pacienţii sunt în siguranţă!
Sursa foto: Bildvision_AB/Getty Images/iStockphoto

Dezinfectanţii folosiţi în spitale sunt eficienţi, este concluzia la care a ajuns ministrul Sănătăţii în urma testelor făcute de DSP-uri în unităţile sanitare din toată ţara. De partea cealaltă, medicii atrag atenţia asupra faptului că discuția publică deviază de la adevărata problemă, diluarea biocidelor, care are un imens impact asupra ecologiei mediului din spitale.

Din cele 3.526 de probe recoltate din spitale, mai puţin de 5% au fost neconforme, pentru diferitele produse biocide testate, şi peste 95% - conforme, a anunţat, ieri, ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu, referindu-se la ancheta făcută în cazul dezinfectanţilor. “Consider că pacienţii sunt în siguranţă în acest moment”, a ţinut să spună ministrul Achimaş-Cadariu, precizând că testele au fost efectuate în laboratoarele unităţilor sanitare şi ale Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP), sau în laboratoare private. Ministrul Sănătăţii a explicat, de asemenea, şi în ce au constat testele de sanitaţie: “Practic, se verifică pe suprafeţe, pe mâini, pe obiecte, modul în care procesul de curăţenie şi dezinfecţie se realizează, în mod corespunzător, dacă produsul utilizat a avut efectul scontat în sensul distrugerii microorganismelor”, a spus Patriciu Achimaş-Cadariu. Testele vor continua și vor fi repetate de-a lungul săptămânilor ce urmează.

Au făcut curăţenie de Paşte

Rezultatele controalelor făcute de autorităţi nu fac decât să confirme ceea ce medicii au anticipat pe forumuri şi reţelele de socializare, şi anume că, realizate prin aceleaşi metode şi cu aceiaşi oameni, cele mai multe probe vor ieşi negative.

Testele de sanitație cerute de Ministerul Sănăţii nu pot să dovedească decât faptul că spitalele au făcut curățenia de Paște, spune conf. dr. Elena Copaciu, unul dintre iniţiatorii Alianţei Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, avertizând că se deviază de la problema reală: diluarea dezinfectanţilor care au ajuns în majoritatea spitalelor din toată ţara.

“Riscul major este de expunere a germenilor de spital la concentrații reduse, biocide (n.r. - produse care distrug microorganismele) pentru germenii sensibili, dar care este dovedit că favorizează selectarea de tulpini rezistente și la antibiotice și la dezinfectante (dovedit pentru Pseudomonas, stafilococ). Concentrațiile mici favorizează și formarea de biofilme pe suprafețe (inclusiv pe endoscoape sau cada de baie a unui pacient cu arsuri) care nu mai pot fi sterilizate. Iar biofilmele sunt cauza majoră de răspândire a infecțiilor nosocomiale! Practic, prin amploarea contractelor (cu 350 de spitale, din cele cam 423 din țară!) de livrare directă de dezinfectanți și mai multe firme de curățenie care foloseau aceleași substanțe, nu cred că se poate estima impactul acestei potențiale șarlatanii Hexi Pharma asupra ecologiei mediului de spital, dezvoltarea și răspândirea germenilor multirezistenţi!”, explică medicul Elena Copaciu pe Facebook.  

Una din cele aproximativ 150 de probe neconforme a provenit de la Institutul Oncologic Cluj, al cărui director a fost actualul ministru al Sănătăţii. Potrivit data.gov.ro, în perioada 2012-2015, firma Hexi Pharma a derulat opt contracte cu Institutul Oncologic din Cluj.

 

Toate rezultatele verificărilor făcute de Ministerul Sănătăţii vor fi puse la dispoziţia organelor de anchetă. 

 

×