x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Mortalitatea din cauza cancerului intestinal, în creștere la tinerii din Europa. Obezitatea și alcoolul sunt principalele cauze

Mortalitatea din cauza cancerului intestinal, în creștere la tinerii din Europa. Obezitatea și alcoolul sunt principalele cauze

de Monica Cosac    |    30 Ian 2024   •   08:40
Mortalitatea din cauza cancerului intestinal, în creștere la tinerii din Europa. Obezitatea și alcoolul sunt principalele cauze

Numărul adulților tineri care își pierd viața din cauza cancerului intestinal (cunoscut și sub numele de cancer colorectal) este în creștere la nivel european, relevă un studiu care prezice ratele de mortalitate prin cancer, pentru anul 2024, în Uniunea Europeană (UE) și Marea Britanie.

Această tendință a fost semnalată pentru prima dată în ultimii 14 ani, de când experții în Oncologie fac aceste predicții anuale pentru țările europene. Obezitatea, activitatea fizică redusă și consumul excesiv de alcool sunt principalii factori care conduc la creșterea cazurilor de cancer intestinal în rândul generațiilor mai tinere, avertizează Societatea Europeană de Oncologie Medicală. 

Stilul de viață nesănătos adoptat de tot mai mulți tineri contribuie la apariția cancerului la vârste mai fragede, avertizează autorii unui nou studiu, care prezice ratele de deces cauzate de mai multe tipuri de cancer în UE și Marea Britanie pentru 2024.  

Cercetarea, publicată duminică în Annals of Oncology, revista oficială a Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO - European Society for Medical Oncology), arată că, în ciuda faptului că ratele mortalității cauzate de cancerul intestinal sunt în scădere, în general, în întreaga Europă, ratele de deces cauzate de acest tip de cancer în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 49 de ani este în  creștere în Uniunea Europeană și Marea Britanie. 

Potrivit experților ESMO, este pentru prima dată când a fost prezisă o creștere a ratelor de deces prin cancer intestinal în rândul adulților tineri din UE și confirmă o tendință din Marea Britanie pe care cercetătorii au remarcat-o pentru prima dată în 2021. Această boală, care este diagnosticată de obicei la persoanele de peste 50 de ani – aceasta fiind și vârsta de la care, în general, statele europene au programe de screening pentru depistarea precoce - este de așteptat să afecteze persoanele mai tinere, în următorii ani. 

Cea mai mare creștere, înregistrată în Marea Britanie

Concret, specialiștii în Oncologie care fac aceste predicții anuale de 14 ani au analizat ratele mortalității cauzate de cancer în cele 27 de state membre ale UE, per ansamblu, și separat în Marea Britanie. Ei au analizat, de asemenea, cele mai populate cinci țări din UE (Franța, Germania, Italia, Polonia și Spania), de unde spun că au putut colecta și cele mai multe date statistice și mai „de calitate”, pentru cele mai frecvente tipuri de cancer (stomac, intestine, pancreas, plămân, sân, uter, ovar, prostată, vezică urinară și leucemii - la bărbați și femei), cu accent, în acest an, pe cancerul colorectal. 

Astfel, echipa de cercetători, condusă de Carlo La Vecchia, profesor de statistică medicală și epidemiologie la Universitatea din Milano (Italia), prezice că cea mai mare creștere a ratelor de deces prin cancer intestinal (colorectal) în rândul tinerilor va fi înregistrată în Marea Britanie, unde acestea vor crește cu 26% la bărbați și cu aproape 39% la femei în 2024, față de anul 2018. 

Cercetarea prognozează, de asemenea, că ratele de deces prin cancer intestinal vor crește și în Italia (în creștere cu 1,5% la bărbați și 2,6% la femei), în rândul bărbaților spanioli și polonezi (în creștere cu 5,5% și, respectiv, 5,9%) și al femeilor germane (în creștere cu 7,2%).

Cercetătorii conduși de Carlo La Vecchia (MD), profesor de statistică medicală și epidemiologie la Universitatea din Milano (Italia), prezic că cea mai mare creștere a ratelor de deces prin cancer intestinal în rândul tinerilor va fi observată în Marea Britanie, unde acestea vor crește cu 26% la bărbați și cu aproape 39% la femei în 2024 față de 2018. Creșteri vor fi observate și în Italia (în creștere cu 1,5% la bărbați și 2,6% la femei), în rândul bărbaților spanioli și polonezi (în creștere cu 5,5% și, respectiv, 5,9%) și al femeilor germane (în creștere cu 7,2%).

„Factorii cheie care contribuie la creșterea ratelor de cancer intestinal în rândul tinerilor includ excesul de greutate, obezitatea și condițiile de sănătate conexe, cum ar fi nivelurile ridicate de zahăr din sânge și diabetul”, a spus prof. La Vecchia, citat de ESMO.

Alcoolul, factor determinant în debutul precoce

Alte cauze suplimentare ale noilor constatări sunt creșterea consumului de alcool, în timp, în Europa Centrală și de Nord, precum și în Marea Britanie, dar și reducerea activităților fizice.

„Consumul de alcool a fost legat de cancerul intestinal cu debut precoce, iar țările în care a existat o reducere a consumului de alcool (dintre cele șase analizate separat – n.r.), cum ar fi Franța și Italia, nu au înregistrat creșteri atât de semnificative ale ratelor de deces cauzate de acest cancer, arată autorul principal al cercetării, precizând că acest tip de cancer care apare la tineri este, în general, mai agresiv și cu rate de supraviețuire mai mici, față de cancerul colorectal care apare la persoanele în vârstă. 

„Cancerul intestinal cu debut precoce tinde să fie mai agresiv, cu rate de supraviețuire mai mici, comparativ cu cancerul intestinal diagnosticat la persoanele în vârstă”, subliniază prof. Carlo La Vecchia.

Experții au declarat că aceste proiecții alarmante pentru 2024 indică o nevoie urgentă de a încuraja tinerii să adopte un stil de viață mai sănătos: „Guvernele naționale ar trebui să ia în considerare consolidarea politicilor pentru a încuraja creșterea activității fizice, reducerea numărului de persoane supraponderale sau obeze și reducerea consumului de alcool”.

În ceea ce privește prevenirea, experții ESMO recomandă guvernelor statelor UE să ia în considerare extinderea screening-ului pentru cancerul intestinal la vârste mai mici decât în prezent, începând, spre exemplu, cu vârsta de 45 de ani. Programele de screening variază în prezent, în Europa, însă o creștere a incidenței cancerului intestinal în rândul tinerilor din SUA a determinat US Preventive Service Task Force să recomande scăderea vârstei la care începe screening-ul la 45 de ani.

„Creșterea mortalității în rândul tinerilor este un motiv de îngrijorare”, a ținut să sublinieze prof. La Vecchia, care a explicat că rata mortalității prin cancer intestinal a avut tendința de a scădea în țările cu acces mai bun la screening și diagnosticare timpurie.

Cancerul colorectal este, în prezent, al doilea cel mai mare ucigaș după cancerul pulmonar în rândul bărbaților și al treilea cel mai mare ucigaș după cancerul de sân și pulmonar la femei. În rândul nefumătorilor, este principala cauză de deces prin cancer, la ambele sexe.

În general, rata mortalității prin cancer este în scădere, în UE

În general, ratele de deces pentru toate tipurile de cancer, atunci când sunt luate laolaltă, se preconizează că vor scădea în rândul ambelor sexe, în acest an. 

Conform cercetării, în țările UE-27, experții prevăd o scădere cu 6,5% a ratelor de deces standardizate în funcție de vârstă pentru toate tipurile de cancer, de la 132 de decese la 100.000 de locuitori în 2018, la 123 la 100.000 de locuitori, în 2024 - pentru bărbați și o scădere de 4% de la 82,5 la 79 de decese la 100.000 de locuitori, în rândul femeilor. Un total de peste 1.270.000 de persoane vor muri din cauza bolilor oncologice, în 2024, în țările UE.

La nivelul UE, pentru anul 2024, se preconizează, însă, și creșteri ale mortalității cauzate de cancerul pulmonar la femei și de cancerul pancreatic la ambele sexe.

Și cancerul pancreatic ridică probleme 

Deși ratele mortalității cauzate de cancerul pulmonar sunt în scădere la bărbați, acesta continua să rămână cancerul cu cea mai mare incidență, atât în UE, cât și în Marea Britanie. Cercetătorii prezic rate de deces, în 2024, de 28 de bărbați și 13,6 femei la 100.000 de locuitori, în UE. Aceasta reprezintă o reducere de 15% în rândul bărbaților comparativ cu 2018, dar nicio reducere în rândul femeilor. 

Experții oncologi atrag însă atenția și asupra cancerului pancreatic, care este foarte dificil de detectat sau de tratat cu succes, este singurul cancer major în care nu se preconizează nicio îmbunătățire a ratelor de deces pentru ambele sexe în UE. 

Concret, se preconizează că ratele mortalității vor crește cu 1,6% în rândul bărbaților și cu 4% în rândul femeilor din UE. 

Specialiștii consideră că fumatul este principalul factor de risc pentru cancerul pancreatic, dar acesta explică doar parțial ratele crescute de deces, în timp. Excesul de greutate, obezitatea și diabetul pot juca, de asemenea, un rol în creșterea mortalității prin cancer pancreatic. Controlul creșterii consumului excesiv de alcool în Europa Centrală și de Nord este o problemă suplimentară.

„Ratele mortalității continuă să fie mai mari în Polonia și în alte țări din Europa Centrală și de Est, iar acest lucru se datorează parțial programelor inadecvate de screening pentru detectarea cancerelor, cum ar fi cancerul de sân, de col uterin și colorectal, precum și lipsa accesului la cele mai moderne terapii”, au mai spus autorii cercetării.

Studiul dat publicității de Societatea Europeană de Oncologie Medicală prezice că 1.270.800 de oameni din Uniunea Europeană vor muri, în acest an, din cauza bolilor oncologice.

Adolescenții consumă mai mult alcool decât adulții

Mai mult de o treime dintre adolescenții din UE au raportat consum episodic de alcool, de două ori mai mulți decât numărul adulților. 

În 2019, în medie, mai mult de o treime (37,4%) dintre adolescenții din UE au raportat că au consumat în mod episodic cel puțin o dată în ultimele 30 de zile, în timp ce această rată a fost mai mică de una din cinci (18,7%) în rândul adulților, arată statisticile publicate recent de euronews.com. Adolescenții care consumă mult alcool erau, prin urmare, de două ori mai mulți decât adulții. La acest capitol, România se situează cel mai aproape de media UE, cu 37% dintre adolescenți care consumă episodic alcool. Procentul este mai mare, însă, în rândul băieților (43%).

Patru țări nordice - Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda - au înregistrat cea mai scăzută rată de consum intens de alcool în rândul tinerilor de 15-16 ani. Cu toate acestea, o altă țară nordică, Danemarca, a avut cea mai mare rată de mari băutori. Astfel, consumul episodic de alcool în rândul adolescenților (definit ca fiind consumul de cinci sau mai multe băuturi o dată), a variat de la 8% în Islanda, la 59% în Danemarca, în anul 2019. Aceste diferențe foarte mari ar putea fi legate de reglementările din statele respective. În Danemarca, spre exemplu, adolescenții au acces mai devreme la alcool decât cei din alte țări nordice. 

Deoarece consumul timpuriu de alcool este asociat cu consumul de alcool mai târziu în viață, aceasta prezintă o problemă gravă de sănătate publică în Europa.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×