x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Noi boli în România, după fluxul de refugiați.Rafila: Poliomielita și difteria sunt eradicate la noi

Noi boli în România, după fluxul de refugiați.Rafila: Poliomielita și difteria sunt eradicate la noi

15 Mar 2022   •   17:20
Noi boli în România, după fluxul de refugiați.Rafila: Poliomielita și difteria sunt eradicate la noi

Există o preocupare și se investighează medical cazurile de persoane venite din Ucraina ce pot ridica suspiciune de poliomielită sau difterie, boli eradicate în România, a spus, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Întrebat dacă există pericolul apariției de noi boli pe teritoriul României, după ce mulți ucraineni au intrat în țară, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că există o preocupare în acest sens și direcțiile de sănătate publică, mai ales cele din zona de frontieră, au fost avertizate să poată identifica acele cazuri care pot ridica suspiciuni de boli transmisibile.

„Întotdeauna când există un fenomen migrator există acest pericol. Bolile transmisibile, inclusiv cele prevenibile prin vaccinare, nu au dispărut. Singura care a dispărut este variola. (...) Sigur există o preocupare. Se lucrează la supravegherea posibilelor cazuri de paralizie care ar putea să fie legate de o formă de poliomielită cu virus derivat din vaccin sau o formă de difterie. (...) Poliomielita și difteria au dispărut de foarte mulți ani din România, dar sigur că ne preocupă și toate direcțiile de sănătate publică, mai ales cele din zona de frontieră, au fost avertizate încât să poată să identifice astfel de cazuri”, a spus ministrul Rafila, într-o conferință de presă.

Potrivit lui Rafila, populația Ucrainei - în special populația pediatrică - are acoperire vaccinală inferioară țărilor din Uniunea Europeană și, implicit, din România.

×