x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ora de vară 2024. Când se dau ceasurile înainte

Ora de vară 2024. Când se dau ceasurile înainte

de Redacția Jurnalul    |    04 Mar 2024   •   13:45
Ora de vară 2024. Când se dau ceasurile înainte
Sursa foto: Hepta

Românii se apropie de trecerea la ora de vară. Ceasurile se vor d a înainte cu o oră în luna martie 2024.

Schimbarea va avea loc în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie. Ora 3:00 devine ora 4:00.

România a implementat sistemul orei de vară în 1932. Ăn perioada 1943-1979 acesta a fost suspendat. În anul 1997, România s-a aliniat cu celelalte țări europene care stabileau ora de vară din ultima duminică a lunii martie.

În anul 2017, Serviciul de Cercetare al Parlamentului European a publicat un studiu potrivit căruia nu există niciun efect pozitiv al schimbării orei. În schimb, cercetarea a scos în evidenţă existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii oamenilor, agriculturii şi siguranţei în traficul rutier.

În  martie 2018, unii parlamentari români au cerut renunțarea la ora de vară, propunând un proiect de lege în care invocau diverse studii care arată că modificarea orei nu aduce economii energetice dar provoacă disconfort populației și perturbări în transporturile aeriene și feroviare. 

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea orei, statele UE având libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau ora de iarnă. Decizia fiecărui stat ar fi trebuit luată până în aprilie 2020, iar începând din 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă.

Trecerea la ora de vară poate avea repercusiuni asupra psihicului în rândul persoanelor care au nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Sunt persoane care se pot confrunta cu stări de nervozitate, oboseală sau stres. Poate fi nevoie de câteva zile sau săptămâni pentru ca organismul să se adapteze noilor schimbări, iar corpul să funcționeze în parametri normali. Schimbarea orei este un proces ce poate perturba ceasul biologic, iar asta poate duce la dereglări hormonale.

Până în 2017, din cele 192 de țări ale lumii, peste 100 de țări au refuzat să schimbe ora. 

Africa – din cele 54 de țări, doar 3 au decis să schimbe fusul orar: Namibia, Tunisia și Egipt. 

America de Nord și de Sud – Venezuela, Ecuador, Panama, Guatemala, Nicaragua, Columbia, precum și alte țări mai mici nu vor să schimbe ora.

În SUA nu se trece la ora de vară şi de iarnă. Ora nu se schimbă nici în orașul canadian Ontario.

Asia – Ora nu se schimbă în Japonia, Vietnam, Afganistan, India, Singapore, Filipine, China, Coreea de Nord Coreea de Sud şi Irak., dar și în unele state foste republici sovietice, din Asia Centrală.

Europa – țările europene care nu schimbă ora sunt Turcia, Belarus, Rusia și Islanda.

Australia – Orase schimbă doar parțial. Queensland și Australia de Vest aderă la același fus orar atât pe timp de iarnă și de vară, potrivit ct100.ro.

×
Subiecte în articol: ora vara