x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pasaj pietonal subteran devastat

Pasaj pietonal subteran devastat

de L. Budin    |    30 Aug 2019   •   09:10
Pasaj pietonal subteran devastat

La începutul acestei săptămânii, remarcam - la fel ca ceilalţi trecători - că pasajul pietonal subteran Parcul Herăstrău 1, dinspre Casa Presei, a fost devastat. Panourile metalice au fost smulse şi becurile sparte, iar firele electrice atârnau periculos. Primăria Capitalei, în subordinea căreia se află acest punct de trecere, ne-a comunicat că problemele se vor remedia „în cel mai scurt timp” şi că poliţiştii vor patrula mai des prin zonă.

Conform reprezentanţilor Primăriei Capitalei, distrugerile din pasaj au fost semnalate în noaptea de 25 spre 26 august. Angajaţii Administraţiei Străzilor Bucureşti, care s-au deplasat la faţa locului, au constatat distrugerea completă a sistemului de iluminat (cabluri de alimentare, tablou general, tablou de distribuţie, lămpi), a camerelor video şi a sistemului de evacuare a apei. „S-a început evaluarea elementelor distruse, urmând a se realiza un studiu de piaţă pentru achiziţionarea elementelor necesare remedierii situaţiei existente”, se menţionează în răspunsul Primăriei. „Deficienţele constatate se vor remedia în cel mai scurt timp, după achiziţionarea echipamentelor electrice şi video”.

 

Se caută vinovaţii

În solicitarea adresată Primăriei, am întrebat şi dacă elementele de supraveghere video din pasaj sunt funcţionale şi dacă vinovaţii au fost depistaţi în baza lor. Răspunsul a fost că, pentru identificarea făptaşilor, Administraţia Străzilor Bucureşti a sesizat organele de Poliţie. Iar pentru prevenirea acestui tip de incidente, „Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va intensifica măsurile de patrulare în zona pasajelor pietonale din Capitală” şi va sesiza, totodată, şi unităţile de poliţie locală de sector.

„Dacă observă incidente asemănătoare, cetăţenii pot sesiza Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, la numărul 021.9752, precum şi celelalte instituţii de ordine publică, prin intermediul dispeceratelor operative”, precizează reprezentanţii Primăriei.

În zona Piaţa Presei-Herăstrău există două pasaje pietonale subterane: pasajul Herăstrău 1, dinspre Casa Presei, care face legătura cu terminatul STB şi cu intrarea în parc de la Piaţa Presei, şi pasajul Herăstrău 2, care trece pe sub Şoseaua Kiseleff, făcând legătura între terminalul STB al tramvaiului 41 şi intrarea în parc din zona Berăriei H. Primul a fost modernizat în 2015, al doilea fost dat în folosinţă în acelaşi an. De atunci şi până în prezent, presa a scris de nenumărate ori despre stricăciunile suferite de cele două pasaje.

 

 

 

 

×