x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Patronii de autocare vor control la CFR

Patronii de autocare vor control la CFR

de Diana Scarlat    |    24 Aug 2017   •   14:30
Patronii de autocare vor control la CFR

Transportatorii rutieri cer explicaţii ministrului Finanţelor, în legătură cu biletele de tren gratuite pentru studenţi. Suspiciunile acestora sunt legate de lipsa controalelor la CFR Călători şi la operatorii privaţi de transport feroviar, dar şi de lipsa mijloacelor prin care ar putea fi verificate biletele decontate integral de la bugetul statului, nefiind înregistrate încasări.

Într-o adresă către ministerul Finanţelor, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) atrage atenţia asupra mai multor aspecte legate de biletele gratuite pentru călătoriile studenţilor cu trenul şi  îi cere ministrului Finanţelor să verifice felul în care acestea au fost acordate. COTAR cere control de la Antifraudă, la operatorii de  transport feroviar, pornind de la suspiciuni rezonabile de fraudă, evaziune fiscală şi delapidare de fonduri de la bugetul statului. “Considerăm că această gratuitate este nelegală şi se aplică discriminatoriu, doar transportului pe calea ferată, atât pentru CFR Călători, cât şi pentru operatorii privaţi, excluzând, însă, transportul rutier sau naval, deşi sunt zone din ţară în care studenţii nu ar putea ajunge cu trenul. Considerăm, aşadar, că strategia lansată la începutul acestui an are scop politic, targetul fiind susţinerea anumitor categorii de transportatori şi obţinerea de avantaje băneşti din banii publici”, îi transmite COTAR ministrului. Patronatul transportatorilor rutieri arată că statul plăteşte, pe lângă biletele pentru cei 450.000 de studenţi, şi subvenţia de 80% - indiferent dacă locurile declarate pentru o garnitură de tren sunt ocupate sau nu -, doar transportului feroviar, şi acuză guvernul că susţine aceste măsuri cu scop politic şi pentru obţinerea de fonduri de la bugetul de stat pentru firmele private.

Suspiciuni de vânzări fictive

Patronatul transportatorilor explică, în adresa către ministrul Ionuţ Mişa, că o simplă înregistrare a unei sume de bani, oricât de mică, în casierie, ar fi putut înlătura suspiciunile de fraudă, însă biletele care au gratuitate de 100% pot fi acordate fictiv, folosindu-se baza de date cu numele şi CNP-urile studenţilor, fără a se putea face o verificare a acestora. COTAR îi cere ministrului să sesizeze organele de urmărire penală, pentru a stabili cine a lăsat aceste breşe şi în ce scop. „Având în vedere dezastrul bugetar care se prefigurează la orizontul apropiat, dorim să tragem semnalul de alarmă şi să vă atenţionăm, domnule ministru, că până nu opriţi sustragerea banilor din buget, prin aceste forme fictive de subvenţii, nu veţi reuşi decât să produceţi inflaţie, prin mărirea taxelor şi a accizelor”, se mai precizează în document. De la începutul anului, nu s-au comunicat oficial sumele decontate de la bugetul statului pentru operatorii de transport feroviar. Doar CFR Călători a comunicat, parţial, în primele trei luni, dar nu au fost făcute publice date de la operatorii privaţi.

Dorim să ni se comunice când a fost efecuat ultimul control de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală sau ANAF, Directia Control, ori Curtea de Conturi, la companiile de transport feroviar care primesc aceste ajutoare băneşti nejustificate, de la bugetul statului.

verificare a acestora. COTAR îi cere ministrului să sesizeze organele de urmărire penală, pentru a stabili cine a lăsat aceste breşe şi în ce scop. „Având în vedere dezastrul bugetar care se prefigurează la orizontul apropiat, dorim să tragem semnalul de alarmă şi să vă atenţionăm, domnule ministru, că până nu opriţi sustragerea banilor din buget, prin aceste forme fictive de subvenţii, nu veţi reuşi decât să produceţi inflaţie, prin mărirea taxelor şi a accizelor”, se mai precizează în document. De la începutul anului, nu s-au comunicat oficial sumele decontate de la bugetul statului pentru operatorii de transport feroviar. Doar CFR Călători a comunicat, parţial, în primele trei luni, dar nu au fost făcute publice date de la operatorii privaţi.

Dorim să ni se comunice când a fost efecuat ultimul control de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală sau ANAF, Directia Control, ori Curtea de Conturi, la companiile de transport feroviar care primesc aceste ajutoare băneşti nejustificate, de la bugetul statului.

75 de milioane de lei pentru studenţi

CFR Călători a înregistrat un profit de 58 de milioane de lei, în ultimele şapte luni, după ce s-au plătit subvenţiile de 80%, deconturile pentru pensionari şi cele pentru studenţi. De la începutul anului, CFR Călători a primit de la bugetul statului deconturi de circa 18 milioane de lei lunar, pentru călătoriile a peste 400.000 de studenţi în fiecare lună, în condiţiile în care sunt circa 450.000 de studenţi cu drept de a primi bilete gratuite. „În luna mai s-a terminat bugetul alocat pentru studenţi, de 75 de milioane de lei, şi trebuie să se aloce fondurile pentru deconturile aferente lunilor iunie, iulie şi august, la rectificarea bugetară”, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, Alina Predescu, CFR Călători. Situaţia companiei nu este, însă, îmbunătăţită prin gratuitatea acordată studenţilor, pentru că trebuie să se descurce cu acelaşi număr de vagoane, la un trafic mult mai mare decât înainte.

 

 

×
Subiecte în articol: patroni autocare