x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pistolul sustras a fost găsit la rădăcina unui copac

Pistolul sustras a fost găsit la rădăcina unui copac

20 Aug 2018   •   21:29
Pistolul sustras a fost găsit la rădăcina unui copac

Pistolul sustras la protestul din 10 august de la jandarmeriţa agresată a fost găsit la rădăcina celui mai apropiat copac de gardul de pe drumul neasfaltat ce mărgineşte balta Petrăchioaia, din judeţul Ilfov, a anunţat luni Poliţia Capitalei. 

 

Potrivit sursei citate, pistolul a fost recuperat în urma activităţilor continue desfăşurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi DGPMB. 

Marţea trecută, Judecătoria sectorului 1 a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului care a sustras pistolul jandarmeriţei rănite la protestele din 10 august. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, însă este executorie. 

În vârstă de 32 de ani, bărbatul este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (în forma sustragerii unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. AGERPRES

×