Pacienţii vor putea oferi donaţii numai unităţii sanitare unde au primit îngrijiri, nu şi medicilor curanţi, potrivit unui proiect legislativ ce a fost depus la Senat şi care vizează modificarea Legii drepturilor pacientului.
Propunerea legislativă, iniţiată de deputatul USR Matei Dobrovie, prevede modificarea art. 34 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, prin care alineatul 2 – „Pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii” – este înlocuit cu: „Pacientul poate oferi donații unității sanitare unde a fost îngrijit, cu respectarea legii”.
Totodată, este introdus un nou alineat care spune că donaţiile vor fi incluse în situaţia privind execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, care se afişează lunar pe pagina de web creată în acest scop de Ministerul Sănătăţii.
Potrivit iniţiatorului, proiectul urmăreşte să pună în acord prevederi legislative care, în prezent se bat cap în cap. „Instanţa supremă a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public, în sensul legii penale, iar primirea de către acesta a unor donaţii din partea pacienţilor este interzisă. Cu toate acestea, în Legea nr. 46/2003 se vorbeşte despre dreptul pacientului de a oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii. Cu alte cuvinte, pacientul poate oferi bani medicului, dar medicul din sistemul public de sănătate nu are voie să îi primească. Este evident faptul că acest raţionament nu face decât să creeze confuzie în rândul pacienţilor, care nu ştiu cum ar trebui să procedeze”, explică deputatul USR Matei Dobrovie.
„Practica plicului pentru medic este nocivă pentru societatea românească şi trebuie să i se pună punct prin dispoziţii legale clare, uşor de identificat şi de înţeles de către cetăţeanul care ajunge, într-o zi, în postura de pacient” Matei Dobrovie, iniţiator lege.