x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cea mai tânără bunică din lume este din Vaslui și are 23 de ani

Cea mai tânără bunică din lume este din Vaslui și are 23 de ani

08 Iul 2024   •   13:00
Cea mai tânără bunică din lume este din Vaslui și are 23 de ani

România rămâne țara cu cele mai multe fete care dau naștere la copii de la vârste fragede. Țara noastră deține astfel recordul de mame și bunici foarte tinere.

Dr. Valeria Herdea, preşedintele CNAS spune că cea mai tânără bunică din lume are 23 de ani. Este o tânără din Vaslui, care a devenit mamă la doar 12 ani. 

"Avem, din păcate, fetiţe care sunt cu sarcini la 12 ani, la 14 ani au doi copii. Suntem ţara care are cea mai tânără bunică, la 23 de ani. Este cutremurător să vezi la ce sunt supuşi copiii noştri! Şi atunci, refuzul de a discuta despre sănătatea acestor fetiţe şi acestor copii, care îşi încep viaţa sexuală foarte devreme, rămâne încă sub semnul întrebării, încă rămâne sub semnul stigmei sociale", explică preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

Valeria Herdea face apel la părinţi şi la bunici să vorbească cu tinerii, să îi încurajeze pe copii să spună ce gândesc.

"Vorbiţi cu ei pentru că noi, cei care poate că am fost altfel crescuţi, avem nevoie să ne aplecăm spre ei. Este ceea ce vă rog cel mai mult: Ascultaţi-i pe tineri! Haideţi să încercăm să-i prevenim şi să prevenim îmbolnăvirile. Haideţi să recunoaştem că există nişte probleme. Nu pot să concep secolul 21 fără să vorbeşti cu copiii tăi", a mai declarat preşedinta CNAS.

Valeria Herdea precizează că în noul contract-cadru există multe prevederi care privesc adolescenţii şi tinerii, cum ar fi prevenirea infecţiei cu HPV prin vaccinare compensată 50% sau prevenirea infectării cu virusul hepatitei B şi C.

Potrivit acesteia, începând cu data de 1 iulie, odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi ale contractului-cadru, se oferă posibilitatea ca persoanele neasigurate să poată să se prezinte la un medic de familie, să poată fi înregistrate, iar pentru persoanele care au risc oncologic există posibilitatea depistării precoce a bolii.

Bunică la 23 de ani

În anul 2012, presa internațională scria despre Rifca Stănescu, o adolescentă din Vaslui care a devenit cea mai tânără bunică din lume, la doar 23 de ani. Ea a născut o fetiţa la 12 ani. În pofida rugăminților de a rămâne la școală, fiica ei Maria l-a născut pe Ion, la vârsta de 11 ani.

"Sunt fericită să fiu bunică, dar mi-am dorit altceva pentru Maria - și altceva pentru mine. Ion este un copil bun - și este deja logodit cu o fată de 8 ani. Băieții sunt întotdeauna buni de avut - ei nu trebuie să sufere la fel de mult ca fetele, cred eu", declara Rifca, în 2011.

Născută în 1985, Rifca a sfidat dorința familiei și a fugit cu vânzătorul de bijuterii Ionel Stănescu, când ea avea 11 ani și el 13. La un an după ce s-au căsătorit, Rifca a rămas însărcinată cu Maria.

"Am vrut să mă căsătoresc cu el, așa că am fost de acord și, bineînțeles, după ce am petrecut noaptea împreună, nimeni nu avea cum să ne despartă. Fusesem promisă familiei unui alt băiat, încă de la vârsta de doi ani, dar eu nu am vrut asta", spune aceasta, potrivit observatornews.ro.

România se afla pe primul loc în UE la numărul de mame minore în anul 2021. În țara noatră existau 8.024 de adolescente care aveau copiii iar dintre  acestea, 745 aveau în 10-14 ani, potrivit datelor INS.

 
×