Intenţia Guvernului de a ajusta grila de salarizare în Învăţămât din vara anului viitor a fost respinsă de sindicatele din Educaţie, care se plâng că domeniul lor este discriminat faţă de cel al Sănătăţii. Sindicaliştii vor ca ajustarea salariilor să fie făcută anul acesta, ameninţând, altfel, cu ieşirea în stradă.
Liderii sindicali au vorbit, ieri, despre proiectul de ordonanţă propus de Guvern cu ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, vicepremierul Vasile Dâncu şi ministrul Educaţiei, Adrian Curaj. Varianta actuală a fost respinsă, urmând ca o nouă întâlnire să aibă loc joi. Sindicaliştii spun că este inacceptabil ca ajustarea salariilor să fie făcută de la 1 august 2017, aşa cum propune Guvernul. "Le-am spus vicepremierului Vasile Dâncu şi ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru să găsească o soluţie ca această ordonanţă să de aplice nediscriminatoriu, ori de la 1 august, ori de la 1 ianuarie, cel mai târziu. Ajustările trebuie făcute concomitent cu cele din Sănătate. Nu putem accepta o diferenţă de un an de zile în aplicarea acestei ordonanţe", a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Simion Hăncescu. Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat că anomaliile din grilele de salarizare nu pot fi lăsate nerezolvate timp de un an. "Corecţiile sunt absolut necesare, nu e vorba că le vrem noi. Suntem în situaţia în care, colegi care erau pe intervalul de vechime 2 – 6 ani au salariile mai mari decât unii dintre colegii cu o vechime pe tranşa imedia superioară. Am cerut foarte clar ca aceste corecţii să se opereze mult mai repede", a spus Nistor. Propunerile Guvernului au fost mărirea cu 10% a salariilor debutanţilor, de anul viitor şi acordarea de salarii egale pentru funcţii egale. Potrivit sindicatelor, creşterile salariale medii, datorate corecţiilor, vor fi în medie de 5%. "Per total, întreg sistemul va avea o creştere de 9,8%. Un profesor debutant are 1.580 de lei acum şi va ajunge la 1.760 de lei", a declarat Simion Hăncescu.
Cel mai nemulţumit de propunerile guvernului a fost reprezentantul profesorilor universitari, Anton Hadăr. Acesta spune că doar patru din cele 34 de grile de salarizare vor avea parte de ajustări
Sindicatele spun că vor aduce mii de oameni la un marş în Bucureşti, luna viitoare. Azi, elevii şi profesorii vor ieşi în curţile şcolilor în semn de solidaritate, în pauză urmând să se sune clopoţelul