x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Reactia lui Mărmureanu după cutremurul din Vrancea!

Reactia lui Mărmureanu după cutremurul din Vrancea!

26 Apr 2018   •   07:35
Reactia lui Mărmureanu după cutremurul din Vrancea!

Directorul onorific al Institutului Naţional de Fizica Pământului (INFP), Gheorghe Mărmureanu, a reacționat, miercuri, după cutremurul de 4,5 grade care a avut loc în Vrancea.


„E un cutremur absolut normal, unul obişnuit. Posibilitatea de pagube materiale este absolut zero. E foarte adânc, nu se pune problema. Chiar nu putem spune că ar putea fi unul mai mare după aceea”, a spus Mărmureanu la un post de televiziune.
 
În urmă cu câteva zile, Mărmureanu anunța producerea unui cutremur devastator în România, care de fapt va afecta toată Europa. „Adâncimea va fi de 150-170 de km. Şansele sunt foarte mari să fie după 2040 - 2041. Sunt calcule de peste trei secole şi care văd că se satisfac. Văd că până acum nu am greşit deloc”, a spus Marmureanu.

ANTENA 3

×