Temperaturile resimțite de organismul uman sunt și mai scăzute decât cele anunțate de meteorologi, atunci când e vânt, când e umiditate crescută, iar hipotermia se instalează mult mai repede în aceste condiții, avertizează medicul, astfel că toată lumea ar trebui să țină cont de câteva reguli simple atunci când trebuie să iasă sau chiar să stea în spații deschise.
Riscul de infarct creşte cu 2%, la fiecare scădere cu 1⁰C
„- Alegeţi haine groase, rezistente la umezeală, care să vă asigure protecţia capului, feţei şi a mâinilor pentru a evita pierderile de căldură şi încălţăminte lejeră, care să nu împiedice circulaţia la nivelul membrelor.
- Evitaţi deplasările matinale sau nocturne, când temperaturile sunt extrem de scăzute. Pentru fiecare scădere cu un grad Celsius a temperaturii exterioare, riscul de infarct miocardic creşte cu 2%.
- Evitaţi expunerea prelungită la frig. Alternaţi expunerea cu repausul în spaţii încălzite, precum: instituţii publice, magazine, staţii de benzină, gări.
- Evitaţi imobilizarea prelungită. Consumaţi lichide calde.
- Nu vă deplasaţi singuri noaptea, în zone izolate, mai ales pe viscol sau polei. Există riscul de a vă rătăci sau de a vă accidenta şi de a rămâne izolat în frig”, ne sfătuiește medicul.
Apă pentru 24 de ore, pături și medicamente
Alte cinci lucruri foarte importante, de care trebuie să țină cont în special șoferii care sunt nevoiți să plece cu mașina pe drumuri mai lungi, sunt enumerate de dr. Ciuhodaru:
„- Nu uitaţi să aveți lichide pentru 24 de ore, alimente, precum şi medicaţia cronică.
- Este bine să aveţi în maşină pături sau alte mijloace suplimentare pentru a asigura încălzirea.
- Şi în aceste cazuri e bine sa evitaţi imobilizarea prelungită şi să asigurati măcar o activitate fizică minimală.
- NU plecaţi la drum fără a umple rezervorul, întrucât, la un consum mediu orar de 1 litru de benzină/motorină, un rezervor plin de 40-50 de litri vă poate asigura încălzirea în maşină pentru cel puţin o zi.
- NU părăsiţi maşina dacă este viscol şi nu puteți preciza distanţa până la adăpost, deoarece vă puteţi rătăci, iar hipotermia se instalează mult mai repede în condiţii de vânt şi umezeală”.
De asemenea, medicul îi sfătuiește pe părinți să nu își lase copiii singuri în maşină, când este foarte frig afară.
„Verificaţi periodic funcţionarea sursei de încălzire”
Chiar și în spaţiile închise, fie că este vorba de locuinţă sau de locul de muncă, câteva reguli simple pot face diferența între viață și moarte:
„- Mențineți o temperatură de minim 21 de grade (expunerea îndelungată la temperaturi scăzute, în condiţii de repaus şi îmbrăcăminte inadecvată, poate provoca hipotermie).
- Alimentaţi-vă corespunzător şi evitaţi consumul de alcool sau excesul de sedative.
- Verificaţi starea vârstnicilor prin vizite periodice sau daţi-le măcar un telefon.
- Verificaţi periodic funcţionarea sursei de încălzire (centrală de apartament, reşou, sobă).
- Nu vă încălziţi la aragaz şi nu lăsaţi nesupravegheate sursele de încălzire (sobele) pe durata nopţii”, recomandă medicul.
Care sunt semnele de alarmă, în caz de hipotermie
„Hipotermia e un ucigaş tăcut”, avertizează dr. Ciuhodaru, precizând că aproape jumătate din cazurile de hipotermie sunt asociate consumului de alcool.
Tocmai pentru că este „un ucigaş tăcut”, fiecare dintre noi ar trebui să cunoască simptomele hipotermiei, pentru a putea acorda primul ajutor la timp.
„Pacienţii prezintă frisoane, piele rece, palidă, parestezii (amorţeli) la nivelul membrelor, tulburări de echilibru şi de vorbire, bradilalie (articularea lentă a cuvintelor – n.r.), bradipsihie (încetinirea ritmului funcțiilor psihice – n.r.), somnolenţă asociate unor respiratii superficiale şi cu frecvenţă joasă, bradicardie (frecvență cardiacă redusă – n.r.), puls imperceptibil urmate de confuzie, halucinaţii şi comă”, explică dr. Ciuhodaru.
Potrivit medicului, pacienții se pot răni cu usurință din cauza tulburărilor de echilibru, iar în funcţie de severitatea hipotermiei pot rămâne imobilizați sau se pot înregistra cazuri letale.
„Dacă descoperiţi o persoană cu hipotermie:
a) asiguraţi protecţia termică (spaţiu închis, protejat de frig şi vânt, încălzit) şi asiguraţi încălzirea activă şi pasivă prin îmbrăcăminte adecvată, consum de lichide calde, dar nu alcool;
b) nu expuneţi direct persoana la o sursă de căldură precum apa fierbinte, duş sau cadă. Datorită deficitului de sensibilitate, se pot produce arsuri şi pot apărea fenomenele de şoc;
c) hipotermia impune evaluare suplimentară şi tratament de specialitate. !!!Nu temporizaţi, în aceste cazuri, prezentarea la spital”, a recomandat medicul, pe pagina sa de Facebook.