x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social „Ridesharing” nu poate funcţiona nici în regim „rent a car”

„Ridesharing” nu poate funcţiona nici în regim „rent a car”

de Diana Scarlat    |    22 Mai 2019   •   08:52
„Ridesharing” nu poate funcţiona nici în regim „rent a car”
Sursa foto: pixabay.com

După intrarea în vigoare a ordonanţei care scoate Uber, Bolt şi Clever în afara legii, cetăţenii deranjaţi de lipsa acestei alternative pe piaţa românească semnează o petiţie, pentru readucerea activităţilor de „ridesharing” în legalitate. De fapt, activitatea nu a existat nici până acum, din punct de vedere legal, iar pentru a putea funcţiona, ar fi nevoie de un nou cadru legislativ pentru transporturi. În acelaşi timp, chiar cei care au practicat-o până acum au descoperit foarte multe nereguli.

Scandalul dintre transportatorii autorizaţi şi cei care au practicat activitatea de „ridesharing” în afara unui cadru legal capătă noi dimensiuni. Cei care au vrut să lucreze legal ca şoferi la Uber au încercat varianta „rent a car”, doar că s-au lovit, şi aici, de alte probleme legislative. Încercând să vină în ajutorul lor, chiar compania Uber le-a dat bani pentru a-şi obţine autorizaţiile, dar juriştii firmei n-au ţinut cont de legislaţia în vigoare şi astfel şi-au întins singuri încă o capcană. „Uber a încercat să intre în legalitate. Ne-a dat bani nouă, celor care avem firmă, pentru a obţine autorizaţie de transport persoane. Ne-au dat şi 500 de lei pentru a ne lua atestat în regim «rent a car». Dar juristul de la Uber a venit cu ideea ca autorizaţiile să le luăm pe Ilfov şi abia apoi am constatat că nu putem funcţiona decât acolo. Din ce-am auzit, sunt circa 4.000 de companii care şi-au luat astfel de licenţe în Ilfov, crezând că pot funcţiona şi în Bucureşti, şi Cluj, şi în Braşov, iar Uber a plătit aceste licenţe. Cele mai multe s-au luat în comuna Petrăchioaia. Au făcut unii şi pe Otopeni, şi pe Snagov, dar cei de acolo nu au mai vrut să dea licenţe, pentru că deja erau prea multe cereri şi s-au gândit că e ceva putred...”, spune Alin, unul dintre partenerii Uber, care şi-a făcut propria firmă şi a căutat calea legală pentru a activa pe această piaţă.

 

De la „ridesharing”, la „rent a car”

Partenerii Uber care şi-au înfiiinţat firme, pentru a practica această activitate au ajuns singuri la concluzia că activitatea de „ridesharing” nu există în România, nu doar pentru că nu avem legislaţie care să o prevadă, dar şi pentru că serviciul este, practic, echivalent cu taximetria, din moment ce maşina nu este „împărţită” cu mai multe persoane care merg din acelaşi punct A în acelaşi punct B, ci se iau comenzi, individual. S-ar fi putut rezolva problema prin funcţionarea în regim „rent a car”, dar şi aşa apar probleme legate de neputinţa respectării legilor. „Eu mi-am făcut firmă, pentru că Uber ne-a impus la un moment dat să lucrăm doar prin intermediul unei companii partenere. Sunt companii mici care opresc doar 3% din încasări şi restul trebuie să dai şoferilor, dar cum scoţi banii din firmă? Mai mult, Bolt funcţionează în continuare cu plăţi directe pentru persoane fizice, ceea ce este de neînţeles pentru mine, fiind până acum foarte puţine maşini”, mai spune Alin.

 

Practic, „ridesharing” nu există, din punct de vedere legal, dar am putea funcţiona în regim de închiriere a unei maşini cu şofer – rent a car. Activitatea este oarecum reglementată, dar sunt multe probleme. În Bucureşti nu se emit autorizaţii.

Partener Uber

×
Subiecte în articol: uber ridesharing