Un tânăr de 25 de ani, din Giurgiu, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a drogat şi violat o fată de 16 ani, într-o clădire abandonată din oraş, în timpul unui ritual satanic. În luna iulie, inculpatul T.I.A. a întreţinut raporturi sexuale cu minora, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, şi a filmat totul cu telefonul mobil. Ulterior, a distribuit înregistrarea cu pricina pe reţelele sociale.
Conform procurorilor DIICOT, fata s-a deplasat împreună cu inculpatul şi cu alte câteva persoane în incinta unei clădiri în construcţie din municipiul Giurgiu, şi toţi au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, inculpatul i-a solicitat unuia dintre adolescenţii prezenţi să se poziţioneze în centrul unui desen reprezentând o hexagramă, pe fiecare dintre colţuri fiind aprinsă câte o candelă. Cu un ciob, inculpatul i-a provocat persoanei leziuni în ambele palme. A stropit cu sânge fiecare colţ al hexagramei, şi apoi, cu acelaşi ciob, a crestat şi palmele minorei, îndemnând-o să-şi bea sângele. Incupatul i-a dat fetei să fumeze o ţigară cu cannabis, iar ea şi-a pierdut conştiinţa. „În dimineaţa zilei următoare, victima minoră s-a trezit în acelaşi loc, pe o saltea carbonizată, fiind complet dezbrăcată, având înfipte în palma dreaptă cioburi de circa 2 - 3 cm şi acuzând dureri puternice în zona genitală”, spun procurorii. La o săptămână de la acest eveniment, o colegă de liceu i-a arătat minorei înregistrarea video în care victima s-a recunoscut, şi în care întreţinea raporturi sexuale cu inculpatul T.I.A. Acesta a fost prins pe 3 noiembrie, în incinta Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, fiind reţinut şi apoi arestat preventiv.