x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Românii încep să bea alcool de la 13 ani

Românii încep să bea alcool de la 13 ani

de Monica Cosac    |    08 Apr 2016   •   18:30
Românii încep să bea alcool de la 13 ani

Vârsta la care adolescenţii români încep să consume alcool în mod obişnuit a scăzut dramatic, ajungând până la 13-14 ani, atrage atenţia UNICEF, care a lansat, ieri, o campanie de informare, care vizează prevenirea consumului de băuturi alcoolice în rândul minorilor.


Campania “Chiar şi o dată e prea mult”a fost lansată în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Consiliul Naţional al Elevilor şi are rolul, într-o primă instanţă, de a-i face pe adolescenţi să conştientizeze consecinţele imediate ale consumului de alcool, chiar şi dacă este ocazional.

Mesajele campaniei vor fi transmise timp de nouă luni, începând cu aprilie 2016, prin intermediul posturilor de televiziune, la radio şi în mediul online, astfel încât să ajungă la cât mai mulţi adolescenţi din toată ţara. “Conform statisticilor, în România, vârsta la care adolescenţii încep să consume alcool în mod obişnuit a scăzut dramatic la 13-14 ani”, a spus Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, precizând că proiectul se adresează celor de 12-14 ani, perioada în care se formează obiceiurile de viaţă cele mai importante. La nivel declarativ, tinerii par conştienţi de efectele negative ale băuturilor alcoolice, dar în practică mulţi uită.

 

×