x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Românii, învăţaţi de elveţieni să nu mai arunce mâncarea

Românii, învăţaţi de elveţieni să nu mai arunce mâncarea

de Monica Cosac    |    07 Apr 2016   •   08:58
Românii, învăţaţi de elveţieni să nu mai arunce mâncarea

Deşi milioane de români trăiesc la limita sărăciei, în ţara noastră risipa alimentară a devenit o problemă socială majoră. Anual, fiecare locuitor aruncă aproximativ 250 kg de alimente, ceea ce ne situează peste media europeană, de 179 de kg, potrivit datelor furnizate de Asociaţia MaiMultVerde, care şi-a propus să schimbe mentalitatea românilor în privinţa risipirii hranei, după model elveţian.

Asociaţia MaiMultVerde, în parteneriat cu FoodWaste Eleveţia şi Centrul de Resurse pentru Participarea Publică au lansat, ieri, proiectul educaţional „România împotriva risipei de hrană”, menit să analizeze situaţia risipei alimentare din ţara noastră - o problemă cu care se confruntă multe ţări europene - şi să contribuie la limitarea şi revalorificarea deşeurilor. Într-o primă etapă, vor fi realizate un studiu privind risipa de hrană în România și o campanie de informare în București, care apoi se va extinde în alte cinci orașe: Craiova, Cluj, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, campania se va desfăşura în marile magazine, în şcoli şi chiar în grădiniţe, pentru a-i învăţa pe cei mici, prin exemple vizuale, să nu mai arunce alimente.  
La nivelul gospodăriilor, bunăoară, s-ar arunca mai puţină mâncare la gunoi, dacă oamenii ar respecta câteva reguli extrem de simple, exemplificate de organizaţia elveţiană: “stabileşte ce ai nevoie pentru o săptămână şi fă o listă de cumpărături”, “cumpără doar ce ai nevoie, alege porţii mici şi fii atent la ofertele speciale” sau “ia o gustare înainte de a pleca la cumpărături”. De asemenea, vom arunca mai puţină mâncare dacă învăţăm cât timp poate fi păstrat fiecare tip de aliment şi unde anume.

Risipa de hrană se poate diminua şi prin intermediul restaurantelor, care pot reduce porțiile și prin schimbarea mentalității oamenilor. “Sunt mulți oameni care mănâncă cele două feluri și eventual desert, dar la cum sunt acum porțiile în restaurante, nu le poți mânca pe toate. Există soluția simplă de a lua acasă ceea ce rămâne, pentru că nu este nicio rușine”, a explicat Teodor Mitrana, directorul Asociației MaiMultVerde, adăugând că “în cultura noastră poate părea jenant” un astfel de gest.

Proiectul, în valoare de circa 164.000 franci elveţieni, este bugetat printr-un grant din partea Elveţiei şi se va derula pe o perioadă de un an.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale (MADR) a lansat, anul trecut, un proiect similar, însă Viorica Boboc, consilier în MADR, susţine că este nevoie de astfel de proiecte, deoarece oricât de multe iniţiative ar avea autorităţile, acestea nu au nicio şansă dacă nu sunt sprijinite de organizaţiile neguvernamentale şi de alte entităţi. În privinţa adoptării unui anumit model de reducere a risipei alimentare de la alte ţări, Boboc afirmă că acesta nu poate fi preluat, pur şi simplu, ci trebuie adaptat specificului fiecărui stat, însă “pe partea de bune practici, vom avea foarte multe lucruri de învăţat” de la elvețieni.

 

×
Subiecte în articol: risipa de alimente