x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Seism produs în urmă cu puţin timp în România! Cutremurul s-a resimţit şi la Bucureşti!

Seism produs în urmă cu puţin timp în România! Cutremurul s-a resimţit şi la Bucureşti!

08 Sep 2017   •   11:25
Seism produs în urmă cu puţin timp în România! Cutremurul s-a resimţit şi la Bucureşti!
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Un cutremur de scurtă durată s-a produs, în urmă cu puţin timp, în România. Seismul, urmat de o replică, a fost resimţit în Bucureşti.

Potrivit Insitutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), în ultimele două zile, în România au fost înregistrate două cutremure ce au avut magnitudinile 2 şi 3,5 grade pe scara Richter.

Dacă în cazul seismului de 3,5 grade, adâncimea epicentrului a fost de peste 130 de kilometri, în cazul cutremurului de două grade pe Richter, adâncimea a fost de numai 5,7 kilometri.Observator.tv

.

×
Subiecte în articol: cutremur