x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Situație dramatică în România. De ce tinerii vor să plece din țară

Situație dramatică în România. De ce tinerii vor să plece din țară

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2025   •   14:15
Situație dramatică în România. De ce tinerii vor să plece din țară

Circa 59%% din tinerii din România vor să plece din ţară, pe o anumită perioadă de timp sau chiar definitiv, conform ultimului sondaj, realizat de o fundație din Germania. 

Motivele pentru care tinerii vor să plece din România

Dintre cei care au participat la acest studiu, 26% au spuscă nivelul de trai îi face să-şi dorească să părăsească ţara, 24% îşi doresc salarii mai mari pentru care ar pleca din România, în timp ce 9% ar dori posibilităţi multiple de angajare. 

Cât despre cât de mare este dorinţa de a părăsi ţara, 8% au declarat că au o dorinţă foarte puternică, 11% au o dorinţă puternică, iar 32% o dorință moderată de emigrare, conform Studiului asupra Tinerilor din Sud-Estul Europei, realizat de fundația Friedrich Ebert, citată de observaornews.ro.

Datele au fost colectate de Ipsos în 2024, printr-un sondaj online asupra unui eșantion de 8925 de tineri (14-29 ani), reprezentativ pentru 12 țări din Sud-Estul Europei, printre care și România.

În general, tinerii din țările sud-est europene exprimă o intenție de emigrare (temporară sau permanentă) ridicată.

Între acestea, un grup distinct îl constituie Macedonia de Nord, Albania și Turcia, unde mai mult de 33% dintre tineri exprimă o dorință (foarte) puternică de a emigra. La polul opus se situează Bulgaria, România și Croația, unde această afirmație se înregistra, la data efectuării sondajului, la mai puțin de unul din cinci tineri, potrivit Monitorului Social.

×
Subiecte în articol: tineri diaspora