x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Situaţie REVOLTĂTOARE la Ploieşti. Un pacient A MURIT după ce a fost scăpat în cap de pe targă

Situaţie REVOLTĂTOARE la Ploieşti. Un pacient A MURIT după ce a fost scăpat în cap de pe targă

07 Ian 2019   •   11:52
Situaţie REVOLTĂTOARE la Ploieşti. Un pacient A MURIT după ce a fost scăpat în cap de pe targă

Caz incredibil la Spitalul Județean din Ploiești. Rudele unui bărbat susțin că acesta a murit în unitatea spitalicească, după ce a fost scăpat de pe targă, de către angajații spitalului, potrivit presei locale. Nicolae D., în vârstă de 71 de ani, a fost internat în urmă cu două luni și operat pe creier. După intervenție pacientul se simțea bine și făcea progrese, însă la doar câteva zile a murit. Familia a depus o plângere și au aflat în urma autopsiei că bărbatul a murit după ce a fost scăpat în cap de pe targă.

"Bunicul meu a fost internat la spitalul județean din Ploiești. A avut o tumoră la cap, a stat aproape două luni în spital, l-au operat și totul decurgea normal.. Începuse să vorbească, să deschidă ochii, cu alte cuvinte își revenea.. Dar vineri (n.r. 4 ianuarie) ne-au sunat de la spital să ne spună că a murit.. Cauza morții nu a fost cea pentru care s-a operat, ci l-au scăpat în cap pe holul spitalului cei care îl transportau și asta i-a provocat moartea..Am fost la morgă, iar cea care se ocupă de el ne-a spus că trebuie să mergem la poliție, sa plătim 200 de lei ca să scoatem spitalul de sub urmărirea penală, cu alte cuvine sa plătim tot noi pentru ei, că l-au omorât! Ne-au dat de la spital o foaie pe care scrie la rubrica motivele care au condus la efectuarea obligatorie a autopsiei: traumatism cranio facial prin cădere de pe targă", a declarat nepotul pacientului mort, potrivit observatorulph.ro. 

 

×