Persoanele incluse într-o bază de date pentru romi au fost foarte probabil vizate din cauza originii lor etnice, a decis vineri un tribunal din Suedia, care a dispus ca statul să plătească unele despăgubiri celor aflaţi în această situaţie, relatează DPA.
Verdictul Tribunalului districtual din Stockholm impune ca statul să plătească câte 30.000 de coroane (3.600 de dolari) unui număr de 11 persoane care au depus plângeri, din cele peste 5.000 care au fost incluse pe listă de poliţia din regiunea Skane din sudul Suediei.
Decizia a fost salutată ca una 'istorică' de grupul Apărătorii drepturilor civile şi activişti pentru drepturile romilor, care a făcut plângere în instanţă pentru discriminare pe criterii etnice.
'Inima îmi bate mai repede, este o victorie pentru mine şi cei 5.000 de romi de pe listă', a declarat activistul Fred Taikon pentru postul suedez SVT.
Existenţa bazei de date pentru romi a fost făcută publică în 2013 la Stockholm de cotidianul Dagens Nyheter, declanşând critici faţă de poliţia din regiunea Skane pentru încălcarea legilor privind protecţia datelor cu caracter personal.
Tribunalul a apreciat vineri că niciunul dintre cei 11 reclamanţi, printre care şi trei minori, nu erau suspectaţi de vreo infracţiune să că există 'motive puternice' pentru a crede că au fost înregistraţi 'din cauza originii lor etnice'.
De asemenea, instanţa a precizat că statul nu a putut explica de ce a fost înfiinţată baza de date.
'Înregistrarea romilor este în mod special jignitoare, pe fondul înregistrării şi persecuţiilor asupra romilor în Suedia şi în lume', a spus judecătorul Lena Egelin.
Cel puţin 3.000 de persoane din baza de date au primit anterior despăgubiri de câte 5.000 de coroane din partea Biroului cancelarului justiţiei. AGERPRES