Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
2026 nu va fi un an liniar. Va fi un an de tensiune, de pariuri riscante, de confirmări și, probabil, de dezamăgiri. Dar mai ales va fi un an care va spune multe despre direcția în care merge sportul românesc.
Barajul naționalei - între realism și visul mondial
Calificarea României la un Campionat Mondial a devenit, în ultimele decenii, mai degrabă un vis nostalgic decât un obiectiv realist. Generațiile s-au succedat, selecționerii s-au schimbat, iar discursul a rămas același: „suntem în reconstrucție”. 2026 ne scoate însă din zona confortabilă a explicațiilor.
Barajul pentru Mondial nu este o întâmplare, ci rezultatul unui parcurs suficient de solid încât să ne țină ancorați în competiție. Nu suntem favoriți, dar nici victime sigure. De când este Mircea Lucescu selecțiorer, naționala intră în acest baraj cu mai multă speranță. Suporterii naționalei au mai multă încredere în Lucescu decât în lotul de jucători. La experiența pe care o are, „Il Luce” poate găsi o idee, un artificiu, un sfat cu care să surprindă adversarii. Totul este ca și jucătorii să-i respecte indicațiile. O dată a funcționat, dovadă golul victoriei cu Austria la ultima fază a meciului, când un amănunt tactic a dezorganizat întreaga echipă a Austriei.
Este limpede că venirea lui Lucescu a schimbat atitudinea în lot. Nu mai există puseuri de vedetism gen Mitriță, care era convins că, dacă vrea el, îl face mare antrenor pe Edi Iordănescu. Cu Lucescu la cârmă, naționala are o identitate mai clară decât în trecut: mai pragmatică, mai atentă la detalii, mai puțin romantică.
Marea provocare a lui 2026 va fi presiunea. Nu cea a publicului - românii au devenit surprinzător de răbdători -, ci presiunea istorică. Fiecare baraj pierdut adaugă un strat de frustrare. Fiecare ratare apasă greu pe umerii unei generații care nu mai vrea să fie „cea care n-a reușit”. Pe de altă parte, atât publicul, cât și suporterii vor avea o singură concluzie în caz de ratare a calificării: „Dacă nici cu Mircea Lucescu nu s-a reușit calificarea, însemnă că asta este valoarea fotbalului românesc”. Însă suporterii nu se vor îndepărta de națională. „Vom rămâne alături de ei și îi vom încuraja să crească. Nu uităm că ne-au oferit multe momente de satisfacție”.
Însă barajul se anunță unul teribil. Primul meci este în Turcia, care Turcia nu mai este cea de pe vremuri, când, pe vremea lui Dudu Georgescu, Iordănescu, Dumitru sau Marcel Răducanu, ne întrebam doar „câte le dăm?”. Turcia de azi este o forță. Au jucători care sunt oameni de bază la Real, Juventus, Roma, Porto sau Dortmund. Campionatul turc este acum la ani lumină de Liga 1, și, în plus, vom juca în vulcanul de la Istanbul.
Există și motive de optimism
Putem fi încrezători în acest baraj. În primul rând îl avem pe Mircea Lucescu. Cunoaște bine fotbalul turc, sunt câțiva jucători pe care i-a promovat chiar el în naționala semilunei, a cucerit trofee pe Bosfor cu Galatasaray și Beșiktaș, rămâne un personaj respectat în Turcia. Însă asta nu este de ajuns. O exista respect, dar și ei vor să meargă la Campionatul Mondial și au multe argumente în favoarea lor.
Noi, pe de altă parte menținem vie speranța și ne-o întreținem vie cu fiecare veste care vine de la jucătorii care evoluează în străinătate. „Răzvan Marin a dat pasă de gol în Grecia”, „Rațiu a fost cel mai bun de pe teren în Spania”, „Ianis Hagi - gol de generic în Turcia”, „Dragomir, decisiv în Liga Campionilor”, „Drăgușin a prins câteva minute cu Tottenham în Anglia după un an de pauză”, „Ionuț Radu, printre cei mai buni portari din La Liga spaniolă”. Sunt vești încurajatoare. Vom vedea anul viitor, pe 26 martie, cât de îndreptățite au fost speranțele noastre.
Previziunea realistă? România va juca un baraj echilibrat, în care detaliile - o fază fixă, o greșeală individuală, o inspirație de moment - vor face diferența. Calificarea nu va fi imposibilă, dar va fi una care, dacă va veni, va trebui câștigată cu sânge rece, nu cu entuziasm naiv. Totuși, chiar dacă se va rata această calificare nu va fi o dramă. Dezamăgire va fi, desigur, dar nu o catastrofă. Suporterul, oricât de sever ar fi, este în primul rând realist. Ăsta ne este nivelul, pe ei îi avem, cu ei defilăm. Ar fi doar consecința ultimilor ani în care Federația Română de Fotbal nu a manageriat cum trebuie fotbalul românesc. S-a îmbătat cu apă rece la EURO 2024 însă nu a făcut absolut nimic la nivelul fotbalului juvenil. Pare deja o eternitate de la promisiunile cu care a câștigat primul mandat de președinte Răzvan Burleanu. Se fac în martie, iată, 12 ani de atunci și nici acum nu există acele centre naționale de excelență pentru copii și juniori, pe care promitea că le va înființa în maximum doi ani.
Baza de selecție a scăzut dramatic, cluburile au fost nevoite să aducă jucători străini, în marea lor majoritate mediocri, iar naționala a ajuns să se bazeze pe jucătorii români care și-au făcut junioratul ori s-au maturizat la cluburi din străinătate.
Va rămâne Lucescu și după baraj?
Suporterii naționalei l-ar dori pe Mircea Lucescu să continue pe banca naționalei indiferent de deznodământul barajului. „Este singurul care poate construi de la zero o echipă competitivă, puternică, cu o identitate proprie”. Marele impediment este vârsta. Însă el a promis că va construi și va lăsa urmașului o echipă bine închegată. Iar acesta este un adevăr dovedit în multe cazuri de el. Niciodată n-a avut succes când i s-au cerut rezultate pe termen scurt. N-a reușit nici la Inter, nici la naționala Turciei, nici când a antrenat pe Zenit Sankt Petersburg. Însă atunci când i s-a dat timp a creat echipe mari. Ar fi situația din acest moment de la națională. Echipa și-a depășit limita maximă la care putea ajunge. Care nici nu a fost o ștachetă ridicată foarte sus. Până la urmă, judecând la rece, România a avut o singură victorie, cu Ucraina, pe care cu greu am mai putea-o prinde într-o pasă atât de proastă. Și am mai beneficiat de complexul de superioritate al elvețienilor în acel ireal Elveția - Mihăilă 2-2. Însă identitate în joc nu am avut, nu am dominat niciun adversar și citându-l pe Rică Răducanu, „Șansa noastră a fost norocul”. Lucrurile acestea nu mai pot continua și este limpede că doar Mircea Lucescu poate schimba paradigma. Nu-i mai avem pe Hagi, Adrian Ilie, Mutu, Ilie Dumitrescu sau Răducioiu la națională, însă „Il Luce” poate crea un stil nou, un joc colectiv solid. Important este ca vârsta și sănătatea lui Lucescu să-i permită să înceapă această treabă migăloasă cu o generație fără vedete, dar cu vedetisme în minte.
Liga 1 - sezonul în care ierarhiile se clatină
Poate cea mai mare surpriză a finalului de 2025 și începutului de 2026 vine din vârful Ligii 1. O competiție care părea prizoniera acelorași tipare este acum condusă de echipe cu povești diferite.
FC Botoșani - fotbalul, ca proiect de supraviețuire
Ascensiunea FC Botoșani este, poate, cea mai puțin spectaculoasă ca imagine, dar cea mai coerentă ca idee. Botoșani nu promite titluri, dar livrează constanță. În 2026, marea întrebare nu este dacă poate rămâne sus, ci dacă va avea resursele mentale să gestioneze statutul de echipă de top. A gâfâit pe final de an, însă Leo Grozav a reușit să mențină echipa sus în clasament și și-a îndeplinit principalul obiectiv, să scape de grijile retrogradării. Acum poate visa mai sus.
Previziunea pentru 2026: Botoșani va rămâne în zona play-off-ului, fără a câștiga titlul, dar consolidând ideea că nu mai este un accident competițional. Patronul Iftime pare mulțumit de surpriza pe care i-a făcut-o echipa, iar dacă va reuși să prindă și un loc de cupe europene după ani în care a tăvălit tot ce înseamnă emoțiile retrogradării, atunci Leo Grozavu poate fi numit antrenorul sezonului.
Rapid - presiunea care poate deveni povară
La Rapid București, succesul vine la pachet cu o presiune uriașă. Rapid este din nou acolo unde suporterii cred că îi este locul, dar 2026 va fi anul adevărului: ori devine o echipă matură, ori rămâne captivă propriilor emoții. Rapid are poate cel mai fragil echilibru din fruntea clasamentului. Orice eșec este amplificat, orice pas greșit devine subiect național. Au un antrenor în care diplomația și calmul lui par din alt film decât atmosfera istorică din Giulești. Însă chiar și în aceste condiții Costel Gâlcă are în continuare sprijinul galeriei. Până și cei mai feroce fani s-au lămurit că nu mai merg măscările unor personaje care mai mult se laudă de cât de rapidiști sunt ei și nu realizează nimic. Gâlcă este alt tip de antrenor. Calm, calculat, modest. Dar are nevoie de ceva întăriri în lot. Poate iarna asta va fi un sfetnic bun pentru Dan Șucu și i se vor îndeplini dorințele lui Gâlcă.
Rapid va lupta pentru titlu până târziu, dar riscă să piardă totul din cauza instabilității emoționale, nu a lipsei de valoare.
Dinamo - revenirea care cere timp
Pentru Dinamo București, faptul că se află în frunte este deja o poveste de succes. După ani de haos, retrogradări, insolvențe și reconstrucții dureroase, Dinamo începe să semene a echipă și chiar a încins speranțele suporterilor că ar fi momentul favorabil să tragă chiar la titlu.
2026 va fi anul în care Dinamo va trebui să demonstreze că revenirea nu este un foc de paie. Lipsa stadionului rămâne o rană deschisă, dar paradoxal, această lipsă a creat o solidaritate rar întâlnită în trecut.
Cu siguranță, Dinamo va rămâne în play-off-ul Ligii 1 și are șanse să încerce chiar participarea în cupele europene la vară. Dorința aceasta are destule puncte de optimism. Antrenorul Kopic a demonstrat că poate crea de la zero o echipă ambițioasă, care să aibă și constanță. Dinamo nu mai este acea echipă de acum doi ani în care adversarii știu că dacă o iei tare de la început „o faci varză”. Ei bine, acum Dinamo este echipa care te ia tare de la început și adversarii trebuie să fie cei atenți. Dar adevărata miză la Dinamo în 2026 va fi stabilitatea.
Universitatea Craiova - eterna promisiune maturizată?
Universitatea Craiova intră în 2026 cu statutul de echipă care „știe să fie sus”, dar care caută încă acel pas final. Craiova are lot, public, tradiție. Ce i-a lipsit mereu a fost continuitatea în momentele-cheie, iar pe final de an i-a lipsit și norocul. Mulți fani olteni vor avea mult timp coșmaruri cu acel minut 93 când Rapid Viena și-a dat autogol la Zrinjski și a scos Craiova din Europa. Vor avea coșmaruri și cu penalty-ul făcut inutil de Houri în minutul 108 și cu golul primit în minutul 98 la Atena.
Una peste alta, 2026 poate fi anul în care Craiova să nu mai fie doar „acolo”, ci să și câștige. Să demonstreze că dezamăgirea trăită la Atena în minutele de prelungiri a fost pentru ei o lecție din care învață, nu care să-i copleșească.
Totuși, în rândul fanilor persistă îndoiala că antrenorul Filipe Coelho se va pricepe să mențină un echilibru între capriciile unui Baiaram și disciplina pe care ar trebui să o impună la echipă. Mult mai severul Mirel Rădoi nu a reușit, iar suporterii din Bănie cred că Filipe Coelho va reuși și mai puțin. „Îl regretăm pe Rădoi. Asta este clar. Dacă avea sprijinul conducerii ar fi reușit să facă ordine în debandada din vestiar. Portughezul ăsta pare că nici măcar nu este preocupat de asta. Să vedem, poate reușește să-i facă să joace și să aducă titlul”, spun suporterii.
„Nu se poate play-off fără FCSB”
Ilie Dumitrescu este sigur că echipa lui Becali va prinde Top 6. „Play-off-ul îl prinde. Despre titlu, mai vedem, dar nu se poate un play-off fără FCSB. Mai ales că acum vor mai fi două meciuri cu Dinamo. Este ce și-a dorit Răzvan Burleanu când a schimbat sistemul cu play-off și play-out: să fie patru meciuri Dinamo-FCSB pe an”. FCSB mai are un front pe care luptă, cele două meciuri din Europa League. Șansele de calificare în 16-imi sunt mici însă Gigi Becali și-a luat gândul de la asta. Vrea doar cât mai mulți bani de la UEFA și un coeficient mai bun.
Concluzie - un an care va cere maturitate
2026 nu va fi un an al miracolelor facile. Va fi un an al testelor serioase. Naționala va fi obligată să arate dacă poate face pasul mare. Liga 1 va demonstra dacă surprizele pot deveni reguli. Iar sportul românesc va învăța, poate, să-și respecte campionii înainte de a-i pierde.
Va fi un an în care nu vom mai putea spune „mai avem timp”. Pentru că 2026 este despre ce trebuie făcut acum.
Ultimul an în WTA pentru Sorana Cîrstea
Într-o lume sportivă grăbită să consume eroi și să-i uite rapid, Sorana Cîrstea intră în 2026, la 35 de ani, cu un statut rar: locul 41 WTA și acela de sportivă care nu mai are nimic de demonstrat. Ultimul ei an de activitate nu va fi despre clasamente, ci despre a ieși frumos din activitate.
Sorana a fost mereu altfel. A refuzat tiparele, a jucat ofensiv într-o epocă a siguranței, a acceptat riscul și a plătit uneori prețul. În carieră a câștigat cu aproape toate jucătoarele din Top 10 ale momentului. A fost declarată an de an de revista „Sports Illustrated” în Top 10 cele mai frumoase jucătoare de tenis, fiind comparată deseori cu Gabriela Sabatini, o icoană de frumusețe în tenis.
În 2026, nu va mai alerga după rezultate mari, ci după bucuria jocului.
Previziunea este una emoțională, nu statistică: Sorana va avea câteva turnee memorabile, poate un parcurs surprinzător într-un Grand Slam, dar mai ales va lăsa în urmă imaginea unei cariere duse cu demnitate până la capăt. Se spune printre apropiați că și lipsa Simonei Halep a făcut-o să se gândească la retragere. „Dacă mai juca Simona 1-2 ani, mai juca și Sorana, care, iată, la 35 de ani este Top 50. De altfel, ascensiunea Simonei în urmă cu 10 ani a făcut-o pe Sorana să revină în forță din Columbia. A fost o rivalitate între ele de la junioare”, ne-a spus un apropiat.
Citește pe Antena3.ro
