x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Veste şoc! Măriri salariale pentru o categorie de bugetari

Veste şoc! Măriri salariale pentru o categorie de bugetari

31 Ian 2018   •   14:53
Veste şoc! Măriri salariale pentru o categorie de bugetari

Guvernul a aprobat astăzi, în şedinţă, Regulamentul-cadru privind acordarea de sporuri în învăţământ. Prin acest act normativ se stabilesc cinci categorii de limite în funcţie de condiţiile periculoase sau vătămătoare de muncă în care personalul din domeniu îşi desfăşoară activitatea, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

"Un alt punct pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi se referă la aprobarea Regulamentului-cadru privind sporuri din învăţământ, prin acest act stabilindu-se cinci categorii de limite de sporuri în funcţie de condiţiile periculoase sau vătămătoare de muncă în care cei din acest domeniu îşi desfăşoară activitatea", a spus premierul, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Cuantumul sporului pentru condiții de muncă se stabileşte prin aplicarea unei cote procentuale asupra salariului de bază, cu valori cuprinse între 5 și 15% din salariul de bază, în funcție de criteriile specifice pentru fiecare categorie în parte și corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste locuri de muncă, cu respectarea prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Sporurile pentru condiții de muncă se acordă pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, pentru timpul efectiv lucrat în locurile de muncă respective, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.

La stabilirea concretă a sporului pentru condiţii de muncă trebuie avute în vedere o serie de condiții, printre care existența concomitentă a mai multor factori de risc, durata de expunere la acţiunea acestor factori, natura factorilor nocivi-fizici, chimici sau biologici și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului.

De asemenea, vor fi luate în calcul condițiile de muncă ce implică un efort fizic mare în condiții nefavorabile de microclimat, zgomot intens sau vibrații, praf, radiații, vapori, aburi, condițiile de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de accidentare sau de îmbolnăvire, precum și structura și nivelul morbidității în raport cu specificul locului de muncă.

Nominalizarea personalului care beneficiază de acest spor, fără depășirea procentului prevăzut în prezentul regulament, este făcută de conducătorul ierarhic şi se aprobă de consiliul de administrație, cu consultarea organizațiilor sindicale afiliate la federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ sau a reprezentațiilor salariaților la nivel de unitate/instituție acolo unde nu există sindicate, conform prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017.

Unităţile și instituțiile din sistemul de învăţământ sunt obligate să adopte măsuri tehnice şi organizatorice care să conducă la desfășurarea activităților în condiţii de muncă optime, în termen de cel mult 6 luni de la constatarea prin buletine de determinare a condițiilor de muncă.

De asemenea, unităţile/instituțiile din sistemul de învăţământ trebuie să efectueze periodic măsurători la locurile de muncă în timpul desfășurării activităților (aceste perioade nu pot fi mai mari de șase luni). În același timp, personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare este supus examinărilor medicale periodice, prin serviciile de medicina muncii, conform legislaţiei în vigoare., se arată în comunicatul Guvernului.

Acordarea sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare de muncă se face cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat.Observator.tv

×
Subiecte în articol: sporuri salariale invăţămănt