x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Viitorul UE se va decide la Sibiu

Viitorul UE se va decide la Sibiu

de Dan Radu    |    14 Sep 2017   •   15:30
Viitorul UE se va decide la Sibiu
Sursa foto: Marc DOSSMANN

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker s-a referit în mod extins la România în prezentarea stării Uniunii Europene, menţionând centenarul ce va fi sărbătorit anul viitor, admiterea în Schengen a ţării noastre şi criza vaccinurilor anti-rujeolă. De asemenea, Juncker a propus organizarea unui summit european la Sibiu, în martie 2019, imediat după ce Brexitul va fi intra în efect, în care liderii statelor UE ar urma să ia decizii despre viitorul Europei.

Juncker s-a pronunţat pentru intrarea în Spaţiul Schengen a ţării noastre, în cadrul discrusului despre starea UE, susţinut la Bruxelles. "Dacă dorim o consolidare a frontierelor noastre externe, atunci trebuie să deschidem imediat spaţiul de liberă circulaţie Schengen către Bulgaria şi România. Trebuie de asemenea să primim Croaţia ca membru în Schengen odată ce îndeplineşte criteriile", a declarat şeful executivului comunitar. Juncker s-a arătat împotriva conceptului Europei cu două viteze, în contextul epidemiei de rujeolă care a pornit din România. "Într-o Uniune cu membri egali, nu pot exista cetăţeni de categoria a doua. Este inacceptabil ca în anul 2017 să moară copii de boli ce ar fi trebuit eradicate de mult timp în Europa. Copiii din România şi Italia trebuie să aibă acces egal la vaccinurile anti-rujeolă, la fel ca şi toţi ceilalţi copii în Europa", a spus Juncker. "Este un mesaj extraordinar, este prima dată când Comisia Europeană nu ne critică şi apreciază demersurile pe care le-am făcut noi, cu toţii", a reacţionat premierul României, Mihai Tudose.

 

×