x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Aproape o mie de stații de transport din Capitală vor fi dotate cu panouri digitale de informare

Aproape o mie de stații de transport din Capitală vor fi dotate cu panouri digitale de informare

de Redacția Jurnalul    |    15 Mar 2023   •   20:15
Aproape o mie de stații de transport din Capitală vor fi dotate cu panouri digitale de informare
Sursa foto: facebook

Aproximativ 1.000 de stații de transport public din cele 2.271 existente în Capitală vor fi dotate panouri digitale de informare, a anunțat miercuri primarul general Nicușor Dan.

Primarul Nicușor Dan a anunțat că a semnat contractul de finanțare, prin PNRR, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Proiectul a trecut atât de etapa consultării publice, cât și de discuțiile tehnice, urmând ca în curând să fie lansat studiul de fezabilitate.

Finanțarea proiectului depus de Primăria Capitalei, în parteneriat cu sectoarele 2-6, este de aproximativ 5,7 milioane euro.

„Prin digitalizarea panourilor, călătorii vor afla, în timp real, programul de circulație a vehiculelor, vor ști cât mai au de așteptat și ce variante de traseu au la dispoziție. Informarea călătorilor se va face atât vizual, cât și audio. Vom contribui, astfel, la realizarea unui transport public civilizat, care va deveni mult mai atractiv pentru călători”, susține Nicușor Dan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicusor dan panouri digitale