x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Tânăr fugit din carantină ca să își ia țigări

Tânăr fugit din carantină ca să își ia țigări

10 Apr 2021   •   12:11

Un tânăr de 23 de ani din Bistrița care trebuia să stea în carantină a fost prins la cumpărături. Motivul invocat a fost că nu mai avea țigări.

Conform Jandarmeriei Bistrița, tânărul de 23 de ani din oraș a ieșit liniștit la cumpărături fără să se gândească la sănătatea celor din jur și la faptul că nu respectă prevederile legale.

Acestuia i se terminaseră țigările și a plecat la magazin, iar pe drum s-a întâlnit cu jandarmii care l-au sancționat cu 1.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurilor stabilite privind carantina

Tânărul trebuia să stea acasă 14 zile, fiind contact direct al unui coleg cu COVID-19.

×
Subiecte în articol: COVID carantina