Anul care tocmai a inceput ar putea fi unul dintre cei mai calzi din 1850 si pana acum, temperatura medie asteptata pe plan global fiind cu aproape o jumatate de grad Celsius mai mare decat media de 14 grade din perioada 1961-1990.
"Este de asteptat ca anul 2012 sa fie cu 0,48 grade mai calduros fata de media globala pe termen lung (1961-1990) de 14 grade Celsius", potrivit Oficiului national britanic pentru meteorologie.
"In 2011, fenomenul La Nina, care poate determina temporar o scadere globala a temperaturilor, a fost foarte puternic. La Nina a revenit si, chiar daca nu e la fel de puternic ca anul trecut, ne asteptam sa influenteze temperaturile si ca 2012 sa fie ceva mai calduros decat anul 2011, dar nu la fel de cald ca 2010", a precizat seful departamentului de previziuni al agentiei britanice, Adam Scaife.
Potrivit Organizatiei Mondiale a Meteorologiei, anul 2010 a fost cel mai calduros de cand exista inregistrari de specialitate, informeaza Reuters, citata de Antena3. Cei mai caldurosi 12 ani din analele OMM s-au inregistrat intre 1998 si 2011.
Potrivit unui document facut public la sfarsitul anului 2011, la Conferinta Internationala pentru Schimbarile Climatice de la Durban (Africa de Sud), dupa un an 2010 cu temperaturi record, anul 2011 a fost al zecelea an cel mai cald la scara globala, din 1850 - atunci cand au inceput masuratorile - dar si cel mai cald dintre anii in care s-a inregistrat fenomenul ciclic La Nina, care este insotit de scaderea temperaturilor.