ANM a emis, joi, o alertă Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, în vigoare pentru 28 de județe. Alerta expiră la ora 23.00. O informare meteo va intra în vigoare vineri și semnalează instabilitate atmosferică în centrul țării, apoi și în vest și sud-vest.
Joi între orele 10:30 – 23:00, în vestul, nordul și centrul țării și local în sud și est vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
Îndeosebi în intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 30...50 l/mp.
Alerta Cod galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Bacău, Vrancea și Buzău.
Totodată, potrivit unei informări meteo în vigoare de vineri ora 12:00 până sâmbătă ora 10:00, la deal și la munte, precum și în centrul teritoriului, apoi și în vest și sud-vest, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 30...35 l/mp.
ANM anunță până la sfârșitul acestei săptămâni perioade cu instabilitate atmosferică accentuată îndeosebi în jumătatea de vest a țării, la deal și la munte.
Sursa: Mediafax