x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă ANM: Vreme instabilă la nivelul întregii ţări, până duminică seara

Alertă ANM: Vreme instabilă la nivelul întregii ţări, până duminică seara

24 Aug 2018   •   11:24
Alertă ANM: Vreme instabilă la nivelul întregii ţări, până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de instabilitate atmosferică şi intensificări ale vântului, valabilă până duminică seară, la nivelul întregii ţări. 

Astfel, în intervalul 24 august, ora 15:00 - 26 august, ora 23:00, îndeosebi după-amiaza şi seara, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, izolat, grindină. 

Pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 35 - 40 litri/mp. 

Fenomene meteo similare vor fi mai frecvente pe parcursul zilei de vineri (24 august) local în nord-vest, centru şi la munte, sâmbătă (25 august) în special în regiunile vestice şi nord-vestice, iar duminică (26 august) mai ales în jumătatea de vest a teritoriului. 

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri. AGERPRES

×
Subiecte în articol: vreme instabilă