x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă de la meteorologi! Ninsori, precipitaţii mixte şi polei în majoritatea regiunilor, de marţi dimineaţă

Alertă de la meteorologi! Ninsori, precipitaţii mixte şi polei în majoritatea regiunilor, de marţi dimineaţă

21 Ian 2019   •   15:28
Alertă de la meteorologi! Ninsori, precipitaţii mixte şi polei în majoritatea regiunilor, de marţi dimineaţă

Meteorologii au emis, luni, o informare de ninsori, precipitaţii mixte şi polei, valabilă de marţi dimineaţă în majoritatea regiunilor.

Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 22 ianuarie, ora 5:00 - 23 ianuarie, ora 14:00, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile sud-vestice.

În Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali, nordul şi vestul Olteniei, sudul Banatului, precum şi în nord-vestul Munteniei, ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munţii Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi va avea, în general, viteze de 65 - 80 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând diminuarea vizibilităţii.

Începând din noaptea de marţi spre miercuri (22/23 ianuarie) şi în cursul zilei de miercuri (23 ianuarie), în regiunile vestice, sudice şi sud-estice vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, favorizând formarea poleiului.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ninsori precipitatii mixte polei