Potrivit meteorologilor, în judeţul Arad, în localităţile Arad, Pecica, Sântana, Chișineu-Criș, Nădlac, Curtici, Vinga, Macea, Secusigiu, Zimandu Nou, Șimand, Semlac, Sintea Mare, Mișca, Livada, Felnac, Zărand, Iratoșu, Șofronea, Grăniceri, Socodor, Zădăreni, Peregu Mare, Olari, Pilu, Dorobanți, Zerind și în județul Bihor, în Oradea, Salonta, Săcueni, Valea lui Mihai, Sânmartin, Diosig, Batăr, Ciumeghiu, Nojorid, Șimian, Sălard, Curtuișeni, Biharia, Sântandrei, Sârbi, Avram Iancu, Sălacea, Borș, Tulca, Girișu de Criș, Roșiori, Tarcea, Cherechiu, Husasău de Tinca, Cefa, Ciuhoi, Cetariu, Sănnicolau Romăn, Toboliu, Mădăraș, Tămășeu, Paleu, Gepiu, Mădăras se semnalează local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, care în funcție și de condițiile locale, va favoriza formarea ghețușului până la ora 11.00.
De asemenea, tot până la aceeaşi oră, vor persista fenomene similare în Cluj-Napoca, Gherla, Baciu, Apahida, Bonțida, Iclod, Feleacu, Jucu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Chinteni, Gârbău, Sânpaul, Dăbâca din județul Cluj.
Cotmeana și Morărești din județul Argeş se vor afla, până la ora 10.00, sub avertizare de ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale formarea ghețușului.
Marți dimineața, conform Infotrafic, nu erau semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.
Erau semnalate depuneri de polei pe DN 7, în localitatea Șibot, județul Alba, nefiind înregistrate evenimente rutiere.
Se circulă în condiții de ceață densă, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe mai multe drumuri din județele Arad, Bihor și Cluj.
Plouă mărunt și se circulă în condițiile unui carosabil umed în județele Constanța și Ilfov, dar și București.
S-a depus un strat de zăpadă de 1 cm pe DN 67C Novanci-Rânca, pe tronsonul kilometric 30-34 și se acționează cu utilaje de deszăpezire.
Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea se circulă în condițiile unui carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună și fără evenimente rutiere în desfășurare.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile – vânt puternic, au fost oprite temporar manevrele în Bara Sulina.