Meteorologii au emis, marţi, o nouă atenţionare Cod Galben nowcasting de ploi şi furtună, valabilă în localităţi de la malul mării şi municipiul Craiova, în următoarea oră.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, până la ora 17,00, în judeţul Constanţa, în zona delimitată de localităţile Basarabi,Valul lui Traian, Cumpăna, Eforie-Nord, Tuzla, Topraisar şi Mereni, se vor semnala descărcări electrice frecvente, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi averse ce vor depăşi 20-25 l/mp.
De asemenea, până la ora 17,30, în municipiului Craiova sunt prognozate descărcări electrice frecvente şi averse ce vor depăşi 25 l/mp.
Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.