Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, sâmbătă, o atenţionare nowcasting Cod Galben de ploi şi descărcări electrice, valabilă în următoarea oră şi jumătate în judeţul Bacău.
Potrivit meteorologilor, între orele 15,30 şi 17,00, în judeţul Bacău, îndeosebi în zona delimitată de localităţile: Berzunţi, Livezi, Sănduleni, Bereşti-Tazlău, Strugari, Nicolae Bălcescu, Luizi Călugăra, Măgura şi Bacău, se vor semnala cantităţi de apă ce vor atinge şi depăşi 30 de litri/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, frecvente descărcări electrice, dar şi grindină de mici dimensiuni.
Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.
Sursa: AgerpresAgerpres.ro