x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în aproape toată ţara. Vezi intervalul

Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în aproape toată ţara. Vezi intervalul

23 Iun 2012   •   08:28
Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în aproape toată ţara. Vezi intervalul

Potrivit Administratiei de Meteorologie, majoritatea regiunilor tarii se afla, in intervalul sambata, ora 11:00 - duminica, ora 22:00, sub COD GALBEN de averse cu caracter torential, insotite de grindina si intensificari de vant ce vor lua si aspect de vijelie.

In intervalul mentionat, instabilitatea atmosferica va fi accentuata in Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumatatea sudica a Moldovei si in zonele montane, se precizeaza in atentionare.

Potrivit meteorologilor, cantitatile de apa vor depasi 25 de litri pe metru patrat si, izolat, 50 de litri pe metru patrat.

In sudul si sud-estul tarii, vremea se va mentine caniculara, cu temperaturi maxime de 35-36 grade si depasirea pragului critic de 80 al indicelui de confort termic (ITU), iar manifestari asociate instabilitatii vor aparea spre orele serii de sambata.

×