Conform DRDP Brașov, vântul puternic afectează circulația în mai multe zone din centrul țării.
Mai mulți copaci și numeroase indicatoare au fost doborâte de rafalele puternice în județele Harghita și Mureș, dar toate situațiile au fost rezolvate rapid prin intervenția echipelor DRDP Brașov, informează sursa citată.
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi și vijelii valabilă până luni seara în mai multe județe din Transilvania, Maramureș și Moldova. Potrivit ANM, sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Suceava și Botoșani.
În aceste zone sunt perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat grindină. Pe arii restrânse, cantitățile de apă depășesc 20-30 l/mp.
Avertizarea este în vigoare luni, de la ora 12.00 până la ora 21.00.
(sursa: Mediafax)