x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de averse torențiale în trei județe din estul țării

Cod portocaliu de averse torențiale în trei județe din estul țării

de Redacția Jurnalul    |    14 Sep 2024   •   10:15
Cod portocaliu de averse torențiale în trei județe din estul țării
Sursa foto: Hepta/Avertizarea este valabilă sâmbătă, până la ora 18.00, în trei județe din estul țării

ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torențiale, valabilă sâmbătă, până la ora 18.00, în trei județe din estul țării.

Sâmbătă, până la ora 18.00, în județele Botoșani, Iași și Vaslui vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40...60 l/mp și izolat de peste 70...80 l/mp.

De asemenea, meteorologii au emis o avertizare Cod galben, valabilă până la ora 20.00. În intervalul menționat, în nordul Crișanei, Maramureș, Moldova și cea mai mare parte a Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55...65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.

ANM transmite că astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse și în restul teritoriului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cod portocaliu ploi torenţiale