x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de ploi, vânt puternic și grindină în 23 de județe ale țării

Cod portocaliu de ploi, vânt puternic și grindină în 23 de județe ale țării

04 Iul 2020   •   10:34
Cod portocaliu de ploi, vânt puternic și grindină în 23 de județe ale țării

ANM a emis sâmbătă mai multe avertizări de vreme rea, între care un Cod portocaliu de ploi și vijelii în 23 de județe până duminică la ora 4.00. De duminică până marți, se anunță atât ploi torențiale, vijelii și grindină, cât și caniculă în sud-est.

Sâmbătă între orele 12:00 – 19:00, în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, local în Oltenia și în sudul Moldovei este în vigoare o avertizare Cod galben de disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent în jurul pragul critic de 80 de unități.

Se vor înregistra temperaturi maxime de până la 35…36 de grade.

În intervalul sâmbătă ora 10:00 – duminică ora 10:00, este în vigoare o alertă Cod galben în nordul și centrul țării, precum și în zonele de deal și de munte, iar local și în regiunile estice și sudice.

Se anunță instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...60 l/mp.

Totodată, în intervalul sâmbătă ora 12:00 – duminică ora 4:00 va fi în vigoare o alertă Cod portocaliu în Moldova, Transilvania, Maramureș și la munte, precum și în nordul și nord-estul Munteniei. Vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70...90 km/h), vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.

Județele vizate sunt Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Alba, Cluj, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău și Brăila.

Pentru perioada duminică ora 10:00 până marți ora 10:00 există o informare meteo care anunță în cea mai mare parte a țării, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40 l/mp.

Mai ales în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 35...36 de grade.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod portocaliu vremea ploaie grindină