x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de ploi în Oltenia și Banat și de caniculă în Dolj, Olt și Teleorman

Cod portocaliu de ploi în Oltenia și Banat și de caniculă în Dolj, Olt și Teleorman

de Redacția Jurnalul    |    19 Iul 2023   •   10:20
Cod portocaliu de ploi în Oltenia și Banat și de caniculă în Dolj, Olt și Teleorman
Sursa foto: Unsplash.com

Este cod portocaliu de ploi torențiale în Oltenia și Banat, de miercuri până joi, dar tot în Oltenia, mai precis în județele Dolj, Olt și Teleorman, va fi cod portocaliu de caniculă, potrivit avertizărilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Potrivit ANM, de miercuri, de la ora 12:00 până joi la ora 10:00 este cod galben de ploi, vijelii și grindină, la început în Banat, iar spre seara și noaptea și în Oltenia, vestul Munteniei, Maramureș și local în Transilvania și la munte.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 30...40 l/mp). Sunt vizate județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava, Neamț, Bacău, Arad, Hunedoara, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu.

În același interval va fi cod portocaliu în Banat și vestul Olteniei care se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70...90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat peste 50...60 l/mp). Sunt vizate județele Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți și Dolj.

Pe tot parcursul zilei de miercuri va fi cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat în Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, București, Prahova, Buzău, ialomița, Călărași. Vaslui. Galați, Brăila. Tulcea și Constanța.

Potrivit ANM, valul de căldură se va menține în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade.

În județele Dolj, Olt și Teleorman, valul de căldură va fi persistent, va fi caniculă și disconfort termic accentuat pe parcursul întregii zile de miercuri. Aici se vor înregistra temperaturi maxime de 38...39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general peste 20...22 de grade.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod portocaliu ploi