x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Codul roșu de caniculă a intrat în vigoare în Banat, Oltenia, mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei

Codul roșu de caniculă a intrat în vigoare în Banat, Oltenia, mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei

de Redacția Jurnalul    |    26 Iul 2025   •   10:40
Codul roșu de caniculă a intrat în vigoare în Banat, Oltenia, mare parte a Munteniei şi sudul Dobrogei

A intrat în vigoare, sâmbătă, avertizarea cod roșu de caniculă pentru Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei continentale, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Nici duminică românii nu scapă de canicula extremă.

Codul roșu de caniculă a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 10 și este valabil până duminică, aora 10.

Astfel, valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de 39...43 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice vor fi cuprinse între 22 și 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Tot în același interval, este cod portocaliu de val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală înCrișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-estul Munteniei, sudul Moldovei și nordul Dobrogei continentale

În aceste zone, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18...22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală.

Valul de căldură se va extinde în nordul Crișanei, Maramureș, nord-estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei și pe litoral. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar minimele în general între 17 și 20 grade. În aceste zone este cod galben.

Duminică și luni valul de căldură se va restrânge treptat spre sudul și estul țării.

De sâmbătă, ora 17 până duminică la ora 6, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei și în jumătatea nordică a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60...70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (în general 2-4 cm). În zonă este avertizare cod galben. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

De sâmbătă, de la ora 17, până duminică la miezul nopții este cod portocaliu în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei și în vestul Olteniei, unde sunt prognozate fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70...90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni (în general 2-5 cm), frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

De duminică, de la ora ora 10 până luni la ora ora 10, România este vizată din nou de un val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală, zonele afectate fiind județele Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Călărași, Ilfov și municipiul București. Valul de căldură va fi intens în județele județele Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Călărași, Ilfov și municipiul București, unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de 39...41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice vor fi de 20...23 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

De asemenea, în același interval orar, este cod portocaliu ce vizează un val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală în Muntenia, estul Olteniei, sudul și centrul Moldovei, sudul Dobrogei continentale.

Aici, valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 18...22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală.

În același interval, va fi cod galben privind un val de căldură ce va persista în estul și sudul Transilvaniei, nordul Moldovei, sudul Olteniei și în nordul Dobrogei continentale. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar minimele între 17 și 20 grade.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: cod rosu canicula banat oltenia