x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod roșu de ploi și vânt puternic în mai multe localități din Tulcea

Cod roșu de ploi și vânt puternic în mai multe localități din Tulcea

20 Aug 2020   •   16:34
Cod roșu de ploi și vânt puternic în mai multe localități din Tulcea

Meteorologii au emis, joi, o avertizare Cod roșu de ploi și vânt puternic, valabilă în mai multe localități din județul Tulcea până la ora 17.10.

Potrivit ANM, sunt vizate localitățile Măcin, Isaccea, Jijila, Greci, Niculițel, Luncavița, Somova, Cerna, Carcaliu, Turcoaia, Frecăței, Nalbant, Izvoarele, Văcăreni, Horia, Valea Teilor, Hamcearca, Grindu din județul Tulcea.

În aceste zone se vor semnala averse torențiale ce vor cumula 50 l/mp. În zonă, în ultima oră s-au acumulat cantități de apă de peste 40 l/mp. Se vor semnala și frecvente descărcări electrice, grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Avertizarea este în vigoare până la ora 17.10.

 

×