x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod ROȘU de vânt în județul Cluj

Cod ROȘU de vânt în județul Cluj

de Redacția Jurnalul    |    02 Ian 2026   •   13:59
Cod ROȘU de vânt în județul Cluj
Sursa foto: Avertizarea Cod roșu este în vigoare vineri până la ora 10.00

Meteorologii au prelungit pentru a doua oară vineri avertizarea Cod roșu de vânt puternic pentru zona montană a județului Cluj.

Update Potrivit ANM, avertizarea Cod roșu va fi în vigoare până la ora 17.00. Anterior, avertizarea emisă dimineața fusese prelungită de la ora 10.00 până la 14.00.

Aceasta vizează zona de munte a județului, la altitudini de peste 1.800 de metri.

Se semnalează vânt foarte puternic cu viteză la rafală de peste 120 km/h, care viscolește puternic și troienește zăpada deja depusă și care determină o vizibilitate apropiată de zero.

 

Stire initiala Meteorologii au emis vineri dimineața o avertizare Cod roșu de vânt puternic pentru zona de munte a județului Cluj. Avertizarea Cod roșu de vânt a fost extinsă până la ora 14.00.

Avertizarea vizează zona montană, la altitudini de peste 1.800 de metri, din județul Cluj.

În aceste zone se va semnala vânt foarte puternic cu viteză la rafală de peste 120 km/h, care viscolește puternic și troienește zăpada deja depusă și care determină o vizibilitate apropiată de zero.

Avertizarea Cod roșu este în vigoare vineri până la ora 14.00.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod rosu Cluj
Parteneri