Mai multe rauri din centrul, estul si sud-estul tarii se afla, in intervalul marti, ora 16.00 - miercuri, ora 10.00, sub cod galben de inundatii, potrivit actualizarii unei avertizari emise de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA).
Sunt vizate bazinul hidrografic Olt superior si mijlociu (judetele Harghita si Brasov), afluentii Oltului (Harghita, Covasna, Brasov), Prahova si afluentii sai (Prahova, Ilfov), Calmatui (Buzau, Braila), pe cursurile superioare ale Buzaului (Covasna, Buzau), Putnei, Ramnicu Sarat (Vrancea), Trotus (Harghita, Bacau), afluentii Buzaului inferior (Buzau), afluentii din bazinul mijlociu al Trotusului (Bacau), Barlad si afluentii sai (Vaslui, Galati, Vrancea) si pe raurile din Dobrogea (Constanta, Tulcea).
Hidrologii anticipeaza scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie si rauri necadastrate, precum si cresteri de debite si niveluri pe rauri, cu depasi ale cotelor de atentie.
Meteorologii au prelungit pana marti, la ora 20.00, codul portocaliu de ploi pentru judetele Bacau, Vrancea si Buzau, precum si codul galben pentru 14 judete din jumatatea de est a tarii.
Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, marti, intre orele 10.00 si 20.00, avertizarea cod portocaliu ramane valabila pentru judetele Buzau, Vrancea si Bacau, unde se vor cumula cantitati de apa de peste 50 de litri pe metru patrat.
Totodata, judetele Ialomita, Prahova, Braila, Tulcea, Galati, Vaslui, Neamt, Suceava, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Bistrita-Nasaud si Maramures raman pana marti, la ora 20.00, sub avertizare cod galben de ploi.