x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cum va fi vremea de Sărbători. Care sunt şansele să ningă de Crăciun si de Anul Nou!

Cum va fi vremea de Sărbători. Care sunt şansele să ningă de Crăciun si de Anul Nou!

16 Dec 2017   •   11:07
Cum va fi vremea de Sărbători. Care sunt şansele să ningă de Crăciun si de Anul Nou!

În multe zone pare primăvară, dar în altele drumurile nu se văd de zăpadă. La munte, meteorologii au emis deja cod galben încă de ieri seară. Pe culmi, vântul suflă cu 90 de kilometri pe oră. Meteorologii ne anunţă că înainte de Crăciun, vine ninsoarea şi în Capitală.

Iarna e stăpână pe Maramureş. La Cavnic, şoselele arată ca nişte pârtii pe care şoferii reuşesc cu greu să ţină drumul drept. Imaginile sunt filmate dintr-un autobuz.

Trebuie să ne pregătim cu toţii pentru astfel de scene, avertizează meteorologii. Iarna reîncepe să-şi intre în drepturi. De luni, cad primii fulgi şi în capitală. Ce-i drept, ninsoarea va fi destul de slabă. Şi în restul ţării, vremea se strică brusc.

Meteorologii au emis deja un cod galben de vânt, ploi şi ninsori, în 15 judeţe. În vestul ţării plouă, iar la munte se va aşterne un nou strat de zăpadă peste cel deja existent.

De Sărbători, totuşi, sunt mici şanse să ningă. Mihai Dinu, meteorolog: "Vom rămâne cu temperaturi în jurul normelor, pentru că este normal în perioada aceasta să fie rece şi să avem parte temporar de nişte precipitaţii e adevărat, slabe cantitativ, s-ar putea să fie sub formă de ninsoare, precum şi lapoviţă şi ploaie." Observator.tv

×